marți, 24 iunie 2025

Labirint în bibliotecă

Am făcut un labirint în bibliotecă. L-am invitat pe învățătoarele și pe elevii școlii. 

Prima rundă a fost gratis, apoi elevii a trebuit să plătească, să spună un cuvânt, de ex. personaje de basme, titluri de basme, fructe, legume, elevii mai mari nume de țări, orașe, mărci de mașini. 

Am cerut și în limba engleză: culori, animale etc. 

Mulți copii au venit și în pauze. Unii elevi au împrumutat cărți.

 

Kiss Károly,

Bibliotecarul Liceului de Arte Plugor Sándor, din Sf. Gheorghe



luni, 23 iunie 2025

Programul Săptămâna Verde cu clasa a X-a E

 
În cadrul Săptămâna Verde, între 16 și 20 iunie 2025, elevii  clasei a X-a E din Colegiul Național Márton Áron din Miercurea Ciuc cu  diriginta clasei, Kovács Zsuzsa și bibliotecarul Borbé Levente au fost derulate mai multe activități importante.
 

    Cea mai remarcabilă dintre toate a fost excursia de două zile în zona  satului Ciumani. Cazarea a fost asigurată în Pensiunea Ozon Turist din apropiere, care a oferit un mediu pitoresc pentru relaxare și consolidarea echipei. Cea mai mare parte a clasei a călătorit cu trenul până la Gheorgheni. De acolo, părinții elevilor care locuiesc în zonă i-au dus la fața locului cu propriile vehicule. Vă mulțumim foarte mult pentru cooperare!
 
    Programul a fost unul reușit. Întrucât era săptămâna verde, elevii au trebuit să-și pregătească singuri mâncarea. Au decis la gulaș în ceaun. Elevii au adus și ingredientele cu ei. Au organizat-o cu mare pricepere. Mâncarea a fost delicioasă. Gustul a fost pur și simplu grozav. Au mai făcut grătar, cârnați, mititei etc.
 

    Cele două zile au inclus și câteva plimbări în zonă și cules de plante medicinale. Am cules cimbru, mentă, frunze de zmeură, frunze de merișor, flori de trifoi, coada-calului, soc etc. Între timp, a fost vorba despre efectele minunate ale plantelor aromatice, la ce le folosim în viața de zi cu zi acasă și în familie. S-a dovedit că majoritatea plantelor menționate anterior sunt transformate în ceaiuri, băi de vindecare și tincturi.
 
     Cele două zile în natură au oferit echipei o reîncărcare completă. Deși elevii au ajuns acasă puțin obosiți fizic, erau totuși odihniți sufletește.
 

* * *
    De asemenea, colectarea deșeurilor, pentru clasa a X-a E a fost o activitate semnificativă a săptămânii verzi. Curtea Colegiului nu a fost atât de murdară. Nu doar activitățile școlii noastre sunt organizate în curte... Uneori, materialele care ar trebui aruncate nu sunt puse la locul potrivit.
 
     Clasa a strâns deșeurile într-un mod foarte organizat și priceput. A rămas timp și pentru alte activități, relaxante.

Borbé Levente,
biblioteca


luni, 9 iunie 2025

Musafiri din Hódmezővásárhely, Ungaria

La 5 iunie 2025 în Colegiul Naţional Márton Áron au venit musafiri de la Școala Generală Domokos Nővérek Liszt Ferenc Ének-zenei Általános Iskola din Hódmezővásárhely, Ungaria.

În primul pas vizitatorii au făcut cunoștință cu istoria gimnaziului de la începuturi până în prezent. După prezentarea gimnaziului am accentuat importanța cititului. Discursul a continuat cu istoria cărții, istoria bibliotecilor şi activitatea franciscanilor în zona Ardealului.

Participanții programului au vizitat clădirea reînnoită a colegiului. 

După vizitarea centrului de documentare şi informare, unde au putut vedea documentele noi şi cele vechi, de valoare neprețuită, a bibliotecii, au luat parte la prezentarea claselor, cabinetelor de informatică, sălii festive, muzeului școlii şi terenului de sport. 

Musafirii au aruncat o privire şi la tablourile elevilor promovați, plachetele profesorilor şi elevilor vechi renumiți.

După prezentarea gimnaziului, ca amintire, am făcut câteva poze cu musafirii veniți.

Foto: Berényi Gergely şi Borbé Levente

Borbé Levente,

bibliotecar,

Colegiul Naţional Márton Áron, Miercurea-Ciuc


joi, 5 iunie 2025

Scriitorul Mircea Cărtărescu a câștigat premiul „Pluma de Plata” 2025

Foto: Facebook.com/ Mircea Cărtărescu

Scriitorul Mircea Cărtărescu a fost desemnat laureatul premiului „Pluma de Plata” în 2025, una dintre cele mai prestigioase distincții literare din Spania, potrivit Radio România Cultural. Premiul i-a fost acordat pentru romanul „Theodoros”, apărut în limba spaniolă la Editura Impedimenta, în traducerea lui Marian Ochoa de Eribe. Ceremonia a avut loc în cadrul Târgului de Carte din Bilbao.
 Sursă / Link: https://www.edupedu.ro/scriitorul-mircea-cartarescu-a-castigat-premiul-pluma-de-plata-2025-una-dintre-cele-mai-prestigioase-distinctii-literare-din-spania-pentru-romanul-theodoros/?fbclid=IwY2xjawKuAzRleHRuA2FlbQIxMQBicmlkETBEUGZuc1RhemF0R1dta09mAR4IJu9hGzQ4KX_zi2lhRresGHaWdrpE31hJU7zp4kJox6UUKZaMYWAnumJcdw_aem_DAS248DpZVpeA4NQGwR4Fg

duminică, 1 iunie 2025

Aniversări, comemorări, iunie 2025

1 – 400 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul, dramaturgul şi nuvelistul francez Honoré d'Urfé.


1 – În urmă cu 350 de ani s-a născut scriitorul şi savantul italian Scipone Francesco Maffei.


1 – În urmă cu 245 de ani s-a născut scriitorul soldat şi istoricul german Karl Clausewitz.


1 – În urmă cu 175 de ani s-a născut dramaturgul, traducătorul, publicistul, lingvistul şi lexicograful albanez-turc Sami Frashëri (Şemseddin Sâmi).


1 – 55 de ani de când s-a stins din viaţă poetul şi scriitorul italian Giuseppe Ungaretti.


1 – 15 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul, poetul, eseistul şi pictorul rus Andrei Andreyevich Voznyesenskh.


2 – În urmă cu 285 de ani s-a născut scriitorul şi filozoful francez Donatien Alphonse François de Sade.


2 – În urmă cu 185 de ani s-a născut scriitorul şi poetul englez Thomas Hardy.


2 – 55 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul şi poetul turc Orhan Kemal (Mehmet Raşit Öğütçü).


2 – 50 de ani de când s-a stins din viaţă jurnalistul, eseistul, poetul şi politicianul român de origine moldovean-grec Scarlat Callimachi.


2 – 40 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul şi poetul elvețian de limbă romanșă Andri Peer.

3 – În urmă cu 390 de ani s-a născut poetul şi dramaturgul francez Philippe Quinault.


3 – 230 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul şi avocatul maghiar Kármán József.


3 – 100 de ani de când s-a stins din viaţă astronomul şi scriitorul francez Camille Flammarion.


3 – 30 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul francez Jean-Patrick Manchette.


3 – 10 de ani de când s-a stins din viaţă poetul, traducătorul şi scriitorul secui-maghiar Magyari Lajos.


4 –150 de ani de când s-a stins din viaţă poetul, scriitorul şi traducătorul german Eduard Mörike.


4 – 100 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul şi poetul belgian de origine franceză Pierre Louÿs (Pierre Félix Louis).


4 – 40 de ani de când s-a stins din viaţă poetul și istoricul literar rus american Gleb-Struve.


5 – În urmă cu 190 de ani s-a născut poetul, dramaturgul, scriitorul şi traducătorul polonez Felicjan Medard Faleński.


5 – 60 de ani de când s-a stins din viaţă scriitoarea, dramaturga şi poeta engleză Eleanor Farjeon.


5 – 40 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul și nuvelistul irlandez Diarmaid Ó Súilleabháin.

5 – 30 de ani de când s-a stins din viaţă scriitoare și nuvelista columbiană Marvel Moreno.


6 – În urmă cu 190 de ani s-a născut poetul şi scriitorul ceh Adolf Heyduk.


6 – În urmă cu 150 de ani s-a născut marele scriitor german Thomas Mann.


6 – În urmă cu 110 de ani s-a născut lingvistul, pedagogul şi istoricul literar maghiar O. Nagy Gábor.


4 – 75 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul, regizorul de teatru şi om politic maghiar Bánffy Miklós.


6 – 35 de ani de când s-a stins din viaţă poeta şi scriitoarea spaniolă Aurora de Albornoz.


6 – 25 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul, dramaturgul şi scenaristul francez Frédéric Dard.


6 – 10 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul şi jurnalistul ceh Ludvík Vaculík.


7 – În urmă cu 185 de ani s-a născut scriitorul şi poetul român Samson Bodnărescu.


7 – 55 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul, nuvelistul, eseistul şi criticul literar englez Edward Morgan Forster.


7 – 45 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul şi pictorul american de origine germană Henry Miller.


8 – În urmă cu 150 de ani s-a născut poetul, scriitorul şi pedagogul estonian Ernst Enno.


9 – 155 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul, jurnalistul şi redactorul englez Charles Dickens.


9 – 25 de ani de când s-a stins din viaţă poetul şi scriitorul austriac Ernst Jandl.


9 – 20 de ani de când s-a stins din viaţă poetul american Richard Eberhart.


9 – 5 de ani de când s-a stins din viaţă poetul, dramaturgul, traducătorul şi criticul literar eston Ain Kaalep.


10 – 445 de ani de când s-a stins din viaţă poetul portughez Luís Vaz de Camões.


10 – În urmă cu 400 de ani s-a născut pedagogul, filozoful şi enciclopedistul secui-maghiar Apáczai Csere János (Johannes Apacius).


10 – În urmă cu 265 de ani s-a născut poetul şi scriitorul spaniol José de Vargas Ponce.


10 – În urmă cu 110 de ani s-a născut scriitorul american-rus Saul Bellow.


10 – În urmă cu 120 de ani s-a născut scriitorul, poetul, redactorul şi jurnalistul slovac František Hečko.


10 – 10 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul şi redactorul german Wolfgang Jeschke.


11 – În urmă cu 100 de ani s-a născut scriitorul şi eseistul american William Styron.


11 – În urmă cu 100 de ani s-a născut scriitorul francez Jean-Pierre Chabrol.


11 – 75 de ani de când s-a stins din viaţă poetul, scriitorul şi jurnalistul irlandez Stephen Lucius Gwynn.


11 – 35 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul şi eseistul irlandez Seosamh Mac Grianna.


11 – 20 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul, nuvelistul şi eseistul argentinian Juan José Saer.


12 – În urmă cu 320 de ani s-a născut scriitorul elvețian César de Saussure.


12 – 40 de ani de când s-a stins din viaţă scriitoarea și poeta chiliană Marcela Paz (Ester Huneeus Salas).


12 – 15 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul, scenaristul și regizorul de filme polonez Jerzy Stefan Stawiński.


13 – În urmă cu 475 de ani s-a născut poeta italiană Veronica Gambara.


13 – În urmă cu 160 de ani s-a născut scriitorul elvețian William Butler Yeats.


13 – 25 de ani de când s-a stins din viaţă scriitoarea, poeta, şi redactoare de manuale ardeleană maghiară Péterfy Emília.


13 – 20 de ani de când s-a stins din viaţă poetul, scriitorul şi traducătorul portughez Eugénio de Andrade.


13 – 5 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul şi călătorul francez Jean Raspail.


14 – În urmă cu 150 de ani s-a născut scriitorul şi poetul român Ion Dragoslav.


15 – 325 de ani de când s-a stins din viaţă poetul, scriitorul şi savantul japonez Kitamura Kigin.


15 – În urmă cu 185 de ani s-a născut scriitorul român Leon Negruzzi (fiul lui Costache Negruzzi).


15 – 10 de ani de când s-a stins din viaţă poetul, scriitorul, dramaturgul şi traducătorul ceh Josef Topol.


15 – 10 de ani de când s-a stins din viaţă dramaturgul, traducătorul şi redactorul bănățean maghiar Kocka György.


16 – În urmă cu 190 de ani s-a născut poetul şi traducătorul român Nicolae Nicoleanu (Neagoe Tomoşoiu).


16 – În urmă cu 100 de ani s-a născut poetul, eseistul şi traducătorul moldovean român Anatol E. Bakonski.


16 – 55 de ani de când s-a stins din viaţă scriitoarea şi traducătoarea franceză de origine rusă Elsa Triolet (Elza Iurievna Kogan).


16– 10 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul, scenaristul şi regizorul de filme francez Jean Vautrin.


16– 5 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul american Charles Richard Web.


17 – În urmă cu 215 de ani s-a născut poetul, traducătorul şi om politic german Ferdinand Freiligrath.


17 – 190 de ani de când s-a stins din viaţă scriitoarea poloneză Izabela Czartoryska.


17 – În urmă cu 140 de ani s-a născut scriitoarea și profesoara suedeză Karin Ek.


17 – În urmă cu 90 de ani s-a născut scriitorul, redactorul şi criticul literar ardelean maghiar Kovács Dezső.


17 – În urmă cu 5 de ani s-a născut scriitorul, scenaristul, traducătorul, redactorul şi poetul ceh Petr Král.


18 – În urmă cu 185 de ani s-a născut scriitorul şi traducătorul slovac Daniel Bachát.


18– 90 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul, jurnalistul, criticul literar şi traducătorul chinez Po Chu-Yi.


18– 15 de ani de când s-a stins din viaţă poetul şi jurnalistul portughez José Saramago.


19– 255 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul, poetul, dramaturgul şi matematicianul spaniol Diego de Torres-Villarroel.


19 – În urmă cu 145 de ani s-a născut scriitorul şi poetul islandez Johann Sigurjónsson.


19 – 10 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul, scenaristul şi eseistul american James Salter (James Arnold Horowitz).


19 – 5 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul şi scenaristul şi spaniol Carlos Ruiz Zafón.


20 – În urmă cu 410 de ani s-a născut pictorul, scriitorul, poetul şi compozitorul italian Salvatore Rosa.


20– 155 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul, istoricul şi criticul literar francez Jules Alfred Huot de Goncourt.


20 – În urmă cu 150 de ani s-a născut poetul, scriitorul şi biciclistul internațional român Constant Cantilli.


20– 30 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul, eseistul, filozoful şi traducătorul român-francez Emil Cioran (Émile Michel Cioran).


21 – În urmă cu 120 de ani s-a născut scriitorul, dramaturgul criticul literar, filozoful şi politicianul francez Jean-Paul Sartre.


21 – În urmă cu 90 de ani s-a născut scriitoarea franceză Françoise Sagan (Quoirez).


21 – În urmă cu 110 de ani s-a născut pedagogul, traducătorul şi criticul literar român Silvian Iosifescu.


21– 85 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul, poetul şi dramaturgul german Walter Hasenclever.


21– 65 de ani de când s-a stins din viaţă poetul și criticul literar francez Pierre Reverdy.


21– 55 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul soviet-rus Lev Abramovic Kassil.


21– 15 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul, jurnalistul, redactorul și avocatul turc İlhan Selçuk.


22 – În urmă cu 115 de ani s-a născut scriitorul, poetul, redactorul şi bibliotecarul secui-maghiar Gagyi László.


22 – În urmă cu 100 de ani s-a născut poetul, criticul literar şi eseistul ardelean român Ion Oarcăsu.


22– 80 de ani de când s-a stins din viaţă poetul kazah Jambyl Jabayev.


22– 60 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul, dramaturgul, traducătorul, jurnalistul și om politic irlandez Piaras Béaslaí.


23 – În urmă cu 115 de ani s-a născut scriitorul, dramaturgul şi scenaristul francez Jean Anouilh.


23– 55 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul şi nuvelistul maghiar Fekete István.


24 – În urmă cu 365 de ani s-a născut poetul, scriitorul şi dramaturgul italian Giovanni Battista Fagiuoli.


24 – În urmă cu 155 de ani s-a născut poetul brazilian Alphonsus de Guimaraens.


24 – În urmă cu 150 de ani s-a născut scriitorul, criticul literar şi traducătorul irlandez Forrest Reid.


24 – În urmă cu 125 de ani s-a născut scriitorul, poetu şi dramaturgul bielorus Kuźma Čorny.


24– 75 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul rus Ivan Sergeevič Šmelev.


24– 5 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul şi poetul finlandez-suedez Gösta Ågren.


25 – În urmă cu 155 de ani s-a născut poetul spaniol José María Gabriel y Galán.


25 – În urmă cu 120 de ani s-a născut poetul bielorus Petrus Brovka.


25– 95 de ani de când s-a stins din viaţă poeta poloneză Maryla Wolska.


26 – În urmă cu 120 de ani s-a născut scriitorul, poetul, criticul literar, traducătorul şi savantul englez Robert Graves.


26 – 35 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul, nuvelistul, poetul şi dramaturgul catalan Manuel de Pedrolo.


27– 240 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul şi preotul american Samuel Mather.


27 – În urmă cu 145 de ani s-a născut scriitoarea americană Helen Keller.


27– 55 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul, nuvelistul şi compozitorul de cântece Pierre Mac Orlan.


28– 375 de ani de când s-a stins din viaţă dramaturgul, scriitorul şi poetul francez Jean Rotrou.


28 – În urmă cu 160 de ani s-a născut scriitorul, jurnalistul, poetul şi redactorul german Otto Julius Bierbaum.


28– 40 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul şi artistul american Lyn Ward.


29 – În urmă cu 150 de ani s-a născut poetul şi dramaturgul bulgar Kiril Hristov.


29 – În urmă cu 130 de ani s-a născut dramaturgul, caricaturistul şi regizorul român Victor Ion Popa.


29 – În urmă cu 125 de ani s-a născut scriitorul şi pilotul francez Antoine de Saint-Exupéry.


29 – În urmă cu 95 de ani s-a născut poeta poloneză Sławomir Piotr Paweł Mrożek.


29 – 40 de ani de când s-a stins din viaţă poetul, publicistul și criticul literar Andrzej Tadeus Kijowski.


29 – 40 de ani de când s-a stins din viaţă dramaturgul și scenaristul ceh Jaroslav Dietl.


30 – În urmă cu 340 de ani s-a născut poetul şi dramaturgul englez John Gay.