Pe 12 ianuarie 2026 „Călătoria în lumea lecturii” în Colegiul Național cu clasa a X-a A filologie a luat sfărșit.
Totul a început în luna octombrie 2025. Elevii clasei a X-a A din colegiul nostru au participat la programul intitulat Călătorie în lumea lecturii. Acest proiect educațional a fost realizat cu profesoara de limbă și literatură maghiară Orbán Edina.
Programul s-a derulat în lunile octombrie, noiembrie și decembrie.
La prima întâlnire am explicat cum am planificat activitatea. Ca și în anii precedenți, clasele au fost împărțit în două grupe.
După introducere am vorbit despre magia lecturii. În această prezentare am ales o poezie și două poeme. Primul era Nu vă mai uitați la mobile de Botházi Mária, a doua a fost din versurile poeziei Lasă-mi toamnă de Ana Blandiana și a treia era poezia Un trist fără suflet de Vincze Orsolya. După care am vorbit despre rolul și sensul lecturii. O proză și o poezie povestește ce locuiește în suflet. În interiorul nostru avem o scânteie ce trebuie scoasă la suprafață.
Programul orelor a început cu o temă care avea legătură cu cele citite în urmă. După lectura citită și interpretată de mine am discutat cu ajutorul întrebărilor date tema basmului sau a nuvelei.
Povestirile pe care le-am ales sunt:
- povestea Zâna cu șapte capete de Lázár Ervin
- nuvela Ottília de Békés Pál
- nuvela Gânduri în subsol de Örkény István
Poezii citite, favorite pentru elevi:
Weöres Sándor: Cine ce gândește, așa sunt eu pentru el...
Ana Blandiana: Lasă-mi toamnă…
Varró Dániel: Dar de ce îmi fac griji...
Vincze Orsolya: Un trist fără suflet
Pe parcursul programelor am continuat analiza nuvelelor și poeziilor selectate. În aceste lecturi alese am analizat cu elevii relația dintre om (individ) și comunitate. Ca și în anul precedent ideea era cum acționăm într-o situație dată. Am abordat tema cu ajutorul lecturii. Am vorbit despre gândurile apărute în nuvela sau povestea respectivă. Ce este important pentru noi. E mai bine să ne gândim la problemele apărute. Nu trebuie să ne potrivim cu orice preț la pretenția nimănui. Mai întâi să ne gândim cum ne vor afecta aceste dificultăți nou apărute. Cu alte cuvinte, ce acceptăm și ce nu. Am pus accent și pe comportamentul personajelor apărute în nuvelă.
La ultima ocazie, după evaluare, am citit și am discutat poezia lui Kányádi Sándor: Rima, apoi am văzut și ascultat poezia lui Weöres Sándor: Cine ce gândește, așa sunt eu pentru el... interpretată de cântăreața maghiară Koncz Zsuzsa.
La finalul programului, pe lângă efectele benefice ale lecturii, le-am tras atenția încă odată asupra frumuseții lecturii.
Borbé Levente,
Bibliotecar







Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu