miercuri, 17 iunie 2009

Conferinţa Naţională a Bibliotecarilor C.C.D. „Biblioteci şi bibliotecari în secolul XXI”, Focşani, 28-30 mai 2009

Lucrările conferinţei au început la Casa Corpului Didactic „Simion Mehedinţi” din Focşani. Participanţilor le-a fost prezentată clădirea C.C.D, clădire de sine stătătoare, mare, bine dotată atât din punct de vedere al spaţiului cât şi din punct de vedere al dotării cu aparatură şi mobilier. În cadrul C.C.D. Vrancea biblioteca ocupă un loc important, având peste 42.000 de volume, un spaţiu generos, 3 calculatoare, soft de bibliotecă, sală de lectură cu 30 de locuri şi mobilier corespunzător.

Au fost prezentate personalităţile invitate şi programul de desfăşurare al conferinţei. Din partea Ministerului Educaţiei şi Cercetării a fost prezentă d-na consilier Carmen Bitir-Istrate, din partea Bibliotecii Pedagogice Naţionale a fost prezentă d-na Mihaela Chiribucă, de la Universitatea din Bucureşti au participat lector dr. Cristina Popescu şi prof. univ. dr. Ionel Enache, din partea Asociaţiei Bibliotecarilor din România a fost prezentă d-na Valentina Lupu, preşedinta Diviziunii Biblioteci şcolare şi ale C.C.D..

După prezentările de rigoare ne-am deplasat la Teatrul Municipal Focşani „Maior Gheorghe Paştina”, unde după prezentarea unor alocuţiuni ale invitaţilor din partea oficialităţilor locale (I.S.J., Primărie), a urmat un scurt program artistic prezentat de elevii Liceului de Muzică şi Arte Plastice „Gh. Tătărescu” din Focşani.

În continuare a avut loc prima parte a sesiunii de comunicări. Foarte interesante au fost lucrările prezentate de specialiştii de la Facultatea de Biblioteconomie: - „Bblioteca Digitală Europeană”, lucrare prezentată de prof. Univ. Dr. Ionel Enache în care au clarificate conceptele de bibliotecă electronică, bibliotecă digitală şi bibliotecă virtuală şi s-au prezentat pe scurt realizările europene în domeniu. - „O alternativă viabilă pentru hârtia tradiţională”, lucrare prezentată de lector dr. Cristina Popescu în care a fost prezentată o alternativă pentru cartea tradiţională, hârtia electronică, istoricul acestei descoperiri, avantaje şi dezavantaje. Tot acum a fost prezentată şi oferta de colaborare în domeniul unor proiecte educative în biblioteci de către d-na Mihaela Chiribucă de la Biblioteca Naţională Pedagogică „I.C. Petrescu” Bucureşti şi de către reprezentanta Editurii Humanitas, d-na Diana Georgescu. Pentru a exemplifica mai bine oferta, d-na Diana Georgescu a prezentat un proiect realizat deja, în care editura a fost implicată.

A doua parte a sesiunii de comunicări a avut loc după pauza de masă, la Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza” din Focşani. Au urmat discuţii privitoare la materialele prezentate. În acelaşi context, a avut loc şi întâlnirea de lucru din cadrul Diviziunii Biblioteci Şcolare şi ale C.C.D. prezidată de d-na Valentina Lupu, preşedinta acestei diviziuni.

D-na Viorica Onişoru a prezentat rapoarte privind două din acţiunile diviziunii în care biblioteca C.C.D. Alba a fost implicată: Concursul de proiecte educative „Alba Iulia – Oraşul Unirii” şi Concursul „Laudă seminţelor, celor de faţă şi-n veci tuturor!” din cadrul Festivalului Internaţional „Lucian Blaga” şi a înmânat bibliotecarelor din judeţele participante la concursul de proiecte „Alba Iulia – Oraşul Unirii ”, diplomele de participare ale celor care au trimis materiale. D-na Onişoru a informat de asemenea că pentru elaborarea unei culegerii de proiecte educative, nu există încă suficiente materiale.

Au fost purtate mai multe discuţii referitoare la transformarea bibliotecilor şcolare în C.D.I., fără a se ajunge la o anumită concluzie. Ce s-a făcut până acum a fost uneori bine, alteori nu. Ideea în sine nu a fost respinsă ci doar problemele administrative şi de legislaţie legate de această transformare au fost puse în discuţie.
D-na bibliotecară Stela Sebe, gazda noastră, a prezentat cu această ocazie C.D.-urile cu imagini din biblioteci focşănene şi adjudene.

A doua zi a fost dedicată unei excursii documentare, excursie în care principalele obiective au fost Centrele de Informare şi Documentare din judeţul Vrancea.

Au fost vizitate C.D.I.-urile de la Liceul Teoretic „Ioan Slavici” din Paşcani şi de la Grupul Şcolar Vidra.În ambele cazuri au fost prezentate atât instituţiile de învăţământ respective cât şi C.D.I-ul, inclusiv un scurt istoric.

Pentru exemplificarea activităţilor depuse în C.D.I. la ambele licee au fost prezentate câteva exemplificări practice ale activităţilor care s-au derulat în C.D.I. pe parcursul acestui an şcolar.Elevii de la Liceul Teoretic „Ioan Slavici” au demonstrat că îşi merită C.D.I.-ul şi că atât ei cât şi dascăli lor au ştiut să se folosească cu folos de dotările acestuia şi mai ales să profite de dăruirea şi profesionalismul doamnei profesor-documentarist care păstoreşte C.D.I-ul.

Deşi din mediul rural şi cu dotare ceva mai puţină, nici elevii de la Grupul Şcolar Vidra nu au fost mai prejos, arătând că nici la ei C.D.I.-ul nu este doar un nume, o etichetă, ci chiar funcţionează.

Pe tot parcursul excursiei d-l director prof. Costică Neagu ne-a dat informaţii extrem de interesante despre zonă şi locuitorii ei.
Márdirosz Ajka
CCD - Miercurea Ciuc

marți, 2 iunie 2009

Aniversări, comemorări - iunie, 2009

5 – În urmă cu 230 ani s-a născut traducătorul şi pedagogul român Gheorghe Lazăr.

6 – În urmă cu 210 ani s-a născut poetul, dramaturgul şi scriitorul rus Aleksandr Sergejevici Puskin.

11 – În urmă cu 110 ani s-a născut scriitorul japonez Kavabata Jasunari.

12 – În urmă cu 80 ani s-a născut Anne Frank.
15 – 120 de ani de când a murit poetul, prozatorul şi dramaturgul român Mihai Eminescu

19 – În urmă cu 110 ani s-a născut scriitorul, publicistul, criticul şi istoricul literar George Călinescu.

23 – În urmă cu 175 ani s-a născut scriitorul şi arheologul român Alexandru Odobescu.

24 – 30 de ani de când a murit scriitorul maghiar Örkény István.

29 – În urmă cu190 ani s-a născut istoricul, scriitorul şi revoluţionarul român Nicolae Bălcescu.