joi, 5 noiembrie 2015

Cărţile în lumea cunaşterii


Activităţi în Luna Internaţională a Bibliotecarilor Şcolari în biblioteca colegiului nostru

În biblioteca şcolii noastre am reuşit să organizez câteva activităţi şi programe importante. Tema pe care am abordat-o în cursul lunii octombrie a fost Valoarea nepreţuită a cărţilor. Această idee însumează construirea cunoştinţei majore în consens cu folosirea cărţilor. Cea mai bună alegere pentru însuşirea tehnicii de a utiliza forţa învăţării este biblioteca.
Programele au fost selectate şi elaborate sub incinta necesităţii utilizării cărţilor.
1. Ore de biblioteconomie şi istoria bibliotecilor din Ciuc
Orele de biblioteconomie şi ştiinţa informării au fost realizate cu colegii noştri diriginţi din clasele a IX-a. Elevii au fost înzestraţi cu îndrumări practice în lumea informativă a bibliotecii: locul potrivit pentru a citi şi învăţa, navigare pe internet, căutarea documentelor necesare. Pe lăngă clesele a IX-a au participat şi alţi elevi (chiar şi din Liceul Teologic Segítő Mária) la prezentarea în timp a bibliotecilor din zona Ciucului. 
2. Expoziţii din anuarele şcolii
Acest program de succes lansat în iunie a continuat şi în noul an şcolar. Ca îndrumător, am povestit vizitatorilor mica istorie a anuarelor colegiului nostru. Expoziţia a fost vizitată de aproximativ 300 de persoane. 
3. Ideile ascunse în cărţile bibliotecii
Am selectat câteva notări ale dascălilor şi elevilor în cărţile bibliotecii noastre. Vizitatorii au apreciat mult această selecţie.
4. Ce fel de cărţi caută cititorii
După notarea felului în care cer, caută cărţile utilizatorii, le-am selectat pe cele mai interesante, mai haioase şi le-am prezentat în faţa publicului. Bineînţeles, fără nume. La fel de reuşită a fost ca şi ideile ascunse în cărţi.
5. Comemorarea revoluţiei din 1956
Revoluţia maghiară anticomunistă pentru libertatea omului este un exemplu pentru noi, de aceea am hotărât să fac o expoziţie din documentele bibliotecii pe această temă. 


Cel mai important este utilizarea cât mai deasă a cărţilor şi documentelor de către elevi. Indiferent în ce formă (aici mă gândesc şi la cărţi electronice, sau la Internet).
Borbé Levente
Colegiul Naţional Márton Áron,
Miercurea Ciuc


duminică, 1 noiembrie 2015

Aniversări, comemorări, noiembrie 2015



1 – În urmă cu 485 de ani s-a născut scriitorul, poetul, politicianul şi filozoful francez Étienne de la Boétie.

2 – În urmă cu 80 de ani s-a născut poetul ardelean maghiar Palocsay Zsigmond.

2 – 65 de ani de când s-a stins din viaţă  dramaturgul, nuvelistul şi eseistul irlandez George Bernard Shaw.

2 – În urmă cu 40 de ani s-a născut scriitorul, poetul, lingvistul, scenaristul şi regizorul italian Pier Paolo Pasolini.

3 –  În urmă cu 545 de ani s-a născut scriitorul şi sculptorul italian Benvenuto Cellini.

3 –  În urmă cu 245 de ani s-a născut pedagogul, scriitorul şi filologul ardelean român Constantin Diaconovici Loga.

3 –  În urmă cu 140 de ani s-a născut poetul şi scriitorul polonez Aleksander Groza.

4 – 50 de ani de când s-a stins din viaţă  scriitorul, poetul şi traducătorul sovieto-rus Nikolai Kornievici Ciukovski.

5 – În urmă cu 135 de ani s-a născut scriitorul, povestitorul, lingvistul şi potul român Mihail Sadoveanu.

5 – În urmă cu 110 de ani s-a născut scriitoarea letonă Ilona Leimane.

5 – 55 de ani de când s-a stins din viaţă  scriitorul, jurnalistul şi nuvelistul estonian de origine livonă, letonă şi germană August Gailit.

5 – În urmă cu 40 de ani s-a născut poetul, pictorul, eseistul şi traducătorul slovac Ján Kostra.

6 – 775 de ani de când s-a stins din viaţă  filozoful şi scriitorul arab Ibn al Arabi.

6 – În urmă cu 110 de ani s-a născut poetul român Simion Stolnicu.

6 – În urmă cu 135 de ani s-a născut scriitorul, eseistul, criticul literar, filozoful şi matematicianul austriac Robert Musil.

8 – În urmă cu 140 de ani s-a născut istoricul şi scriitorul rus de origine evreu-german Yevgeny Viktorovich Tarle.

8 – În urmă cu 110 de ani s-a născut scriitoarea americană Margaret Munnerlyn Mitchell.

8 – 95 de ani de când s-a stins din viaţă  scriitorul şi poetul grec Konstantin Hadzopulos (Petros Vasilikos).

9 –  În urmă cu 180 de ani s-a născut scriitorul şi jurnalistul francez Émile Gaboriau.

 9 – 45 de ani de când s-a stins din viaţă  scriitorul şi politicianul francez Charles de Gaulle.

10 – 120 de ani de când s-a stins din viaţă  scriitorul, arheologul şi politicianul român Alexandru Odobescu.

11 –  În urmă cu 180 de ani s-a născut poetul, scriitorul şi traducătorul islandez Matthías Jochumsson.

11 –  În urmă cu 160 de ani s-a născut filozoful şi scriitorul danez Søren Aabye Kierkegaard.

12 – 150 de ani de când s-a stins din viaţă  scriitoarea engleză Elizabeth Gaskell.

12 – 90 de ani de când s-a stins din viaţă  scriitorul şi criticul literar Élémir Bourges.

12 – 60 de ani de când s-a stins din viaţă  poetul, eseistul, criticul litrar şi publicistul croat Tin Augustin Ujević.

13 – 130 de ani de când s-a stins din viaţă  scriitorul, jurnalistul, traducătorul şi epistolograful român Romulus Cioflec.

14 –  În urmă cu 110 de ani s-a născut poetul, scriitorul şi jurnalistul indonezian Sanusi Pane.

15 – 735 de ani de când s-a stins din viaţă  scriitorul, savantul, filozoful şi teologul german Albertus Magnus.

15 – 345 de ani de când s-a stins din viaţă  pedagogul şi scriitorul ceh Comenius (Jan Amos Komenský).

15 –  În urmă cu 170 de ani s-a născut filozoful şi scriitorul român Vasile Conta.

16 –  În urmă cu 120 de ani s-a născut scriitorul şi eseistul englez de origine armeană Michael Arlen.

16 – 65 de ani de când s-a stins din viaţă  scriitorul german Hedwig Courths-Mahler.

17 – 110 de ani de când s-a stins din viaţă  poetul, scriitorul şi eseistul polonez Adam Ważyk.

18 –  În urmă cu 125 de ani s-a născut dramaturgul, poetul, jurnalistul şi scenaristul maghiar de origine ardeleană Indig Ottó.

19 – 160 de ani de când s-a stins din viaţă marele poet, scriitor şi avocat maghiar Vörösmarty Mihály.

19 –  În urmă cu 115 de ani s-a născut marele scriitoarea germană de origine evreiască Anna Seghers.

20 – 105 de ani de când s-a stins din viaţă  marele scriitor şi filozof rus Lev Nikolaevici Tolsztoi.

21 – 145 de ani de când s-a stins din viaţă  scriitorul, folcloristul, traducătorul şi savantul ceh Karel Jaromír Erben.

21 – 90 de ani de când s-a stins din viaţă  scriitorul publicistul şi dramaturgul polonez Stefan Żeromski.

21 – 40 de ani de când s-a stins din viaţă  scriitorul islandez Gunnar Gunnarsson.

23 –  În urmă cu 110 de ani s-a născut criticul literar, eseistul, memoralistul şi jurnalistul român Petru Comarnescu.

23 – 95 de ani de când s-a stins din viaţă  poetul, traducătorul şi eseistul evreu-german origine din România Paul Celan (Antschel).

24 –  În urmă cu 140 de ani s-a născut politicianul, scriitorul, traducătorul, criticul literar şi esteticianul rus Anatoly Vasilievich Lunacarsky.

24 – 145 de ani de când s-a stins din viaţă  poetul francez Comte de Lautréamont (Isidore Ducasse).

24 – 95 de ani de când s-a stins din viaţă  poetul, scriitorul, dramaturgul şi jurnalistul român Alexandru Macedonski.

25 –  În urmă cu 315 de ani s-a născut scriitoarea maghiară din Transilvania Árva Bethlen Kata.

25 – 130 de ani de când s-a stins din viaţă  poetul şi fabulistul român Grigore Alexandrescu.

25 – 65 de ani de când s-a stins din viaţă  scriitorul şi poetul danez Johannes Vilhelm Jensen.


26 –  În urmă cu 140 de ani s-a născut scriitorul român Ioan Adam.

26 – 130 de ani de când s-a stins din viaţă  poetul, dramaturgul, eseistul, publicistul şi traducătorul polonez Adam Bernard Mickiewitz.

27 – 120 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul, dramaturgul şi nuvelistul francez Alexander Dumas jr.

26 –  În urmă cu 120 de ani s-a născut scriitorul şi dramaturgul ardelean român Liviu Rebreanu.

27 – 75 de ani de când s-a stins din viaţă  istoricul, criticul literar, dramaturgul, poetul şi politicianul român Nicolae Iorga.

28 –  În urmă cu 100 de ani s-a născut scriitorul, poetul şi dramaturgul sovieto-rus Konstantin Mihailovic Simonov.

29 –  În urmă cu 1155 de ani s-a născut poetul şi scriitorul arab Ibn Abd Rabbihi.

30 – 110 de ani de când s-a stins din viaţă  scriitorul, poetul şi dramaturgul englez de origine irlandeză Oscar Wilde.

30 –  În urmă cu 180 de ani s-a născut scriitorul american Mark Twain (Samuel Langhorne Clemens).

30 – 80 de ani de când s-a stins din poetul portughez Fernando António Nogueira Pessoa.
.