vineri, 31 octombrie 2014

Desfiinţarea postului de documentarist



Cu ultimul val de reducere de posturi în învăţământ s-a desfiinţat în unitatea noastră postul de documentarist, care funcţiona foarte bine. Din păcate „nu s-a putut rezolva problema”, de aceea eu voi prelua activităţile conduse de colega mea. Mă întristeză faptul că postul de documentarist a fost câstigat cu un concurs în anul 2008 şi acum a devenit victima acestei reduceri drastice de cheltuieli. De aceea e greu de înţeles acest fapt. După părerea mea centrele de documentare şi informare au fost înfiinţate pentru mai bune, mai moderne modalităţi de căutare, informare şi programe instructiv-educaţionale utilizate îndeosebi pentru elevi.

            Despre colega mea nu pot spune altceva, decât că a fost o colegă foarte bună. A luat în serios munca sa. Neîntrerupt s-a perfecţionat profesional în domeniul său. Activităţile făcute împreună întodeauna au fost reuşite.  Cu primul val de reducere a primit alte responsabilităţi pe lângă munca de documentarist. Ea a muncit în continuare fără tânguială şi a rezolvat toate solicitările primite.
            Mă bucură faptul că am fost colegi şi ne-am ajutat reciproc unul pe altul. 
            Colega mea va râmâne la liceul nostru dar va muncii într-o altă sferă de activitate. Mă tem că pentru mine nu va fi uşor să fac o muncă de calitate cum a fost înainte.
Borbé Levente,
bibliocar la Liceul Teoretic  Márton Áron

joi, 30 octombrie 2014

Luna Internaţională a Bibliotecii Şcolare la noi



În Luna Internaţională a Bibliotecii Şcolare cu colega mea documentaristă am organizat câteva programe utile în bibliotecă. Bineînţeles am colaborat cu profesorii de limbă şi literatură şi cu  diriginţii claselor.
             Pentru cât mai buna derulare a programelor am rămas în contact cu biblioteci şcolare din Judeţul Harghita şi din Transilvania. După câteva schimburi de experienţă fiecare dintre noi am adunat cele mai importante informaţii, din care am ales cea mai corespunzătoare idee. Acest schimb de experienţă a fost bună şi pentru cunoaşterea programelor colegilor.
            În primul rând cu colega mea documentaristă Balázs-Bécsi Enikő am pregătit o expoziţie din desenele  făcute de copiii Şcolii Generale József Attila din  Miercurea Ciuc. Copiii, conduşi de învăţătoarea  András Éva, au desenat cea mai plăcută amintire despre biblioteca noastră. Cele mai reuşite desene au fost alese pentru expoziţie.
            Tradiţia acestei luni este prezentarea orelor de biblioteconomie şi ştiinţa informării ţinute împerună cu colegii noştri profesori de limbă şi litaratură şi cu diriginţii claselor a IX-a din liceu: Csata Emese, Boda-Székedi Eszter, Fazakas Edit, Kolozsváry Katalin, Lőrincz Katalin, Demeter István-Hunor. Elevii noi veniţi la liceul nostru pe lângă cele mai importante informaţii utile despre bibliotecă au fost călăuziţi în trecutul istoric al şcolii. Pentru copii a fost o oră extraordinară.  Reuşita programei este subliniată cu dovada claselor care au revenit pentru aprofundarea discuţiilor în temele interesante care nu a fost abordate din lipsă de timp.
            Am făcut un mic schimb de cărţi cu colegii din judeţul nostru. Cărţile primite ca donaţie, care nu au fost corespunzătoare pentru bibliotecă „au ieşit în târg”. Fiecare coleg a ales cărţile importante pentru biblioteca sa.
Donaţia cărţilor din partea Rotary Club din Ungaria continuă. Cărţile vor fi depuse şi repartizate în biblioteca liceului nostru. Bibliotecarii şcolari interesaţi de donaţia primită vor lua cărţile alese pentru bibliotecile lor. 
Borbé Levente, biliotecar
Liceul Teoretic Márton Áron, Miercurea Ciuc

luni, 27 octombrie 2014

Consfătuirea bibliotecarilor şi responsabilii CDI, judeţul Harghita

Vă informăm că, marţi, 28 octombrie 2014, ora 10,00 la Casa Corpului Didactic Apáczai Csere János,, Miercurea Ciuc, se vor desfăşura Consfătuirea cu bibliotecarilor şcolari şi responsabili CDI. Vor participa bibliotecarii şcolari şi cadrele didactice (bibliotecari ci jumătate de normă) căror program poate fi suplinit.

ORDINEA DE ZI:

1. Importanţa actvităţii bibliotecarului în procesul educaţional: Rapoarte asupra activităţii din anul şcolar 2013-2014 - coordonează responsabilii cercurilor de zone.

2. Informare asupra activităţilor din octombrie - Luna Internaţională a Bibliotecilor Şcolare - exemple de bună practică.

3. Plan de activitate pentru anul şcolar 2014-2015.

4. Informare asupra lucrărilor Conferinţei Naţionale ABR, Cluj Napoca, 4-6 septembrie 2014 - prezintă domnul Roman Ioan, preşedinte ABR, Filiala Harghita.

5. Dezbateri pe secţiuni - activităţi realizate / - bile, opinii, schimburi de experienţe, probleme specifice etc. - prezintă bibliotecarii.

*
Secţiunea română - moderator inspector şcolar Moraru-Drăghici Dorina şi doamna Crăciun Mariana, bibliotecară, Liceul Technologic "Liviu Rebreanu", Bălan;
Secţiunea maghiară - moderator inspector şcolar Dáné Szilárd şi bibliotecara Hatoş Melinda, Liceul Teoretic "Orbán Balázs", Cristuru Secuiesc.

Avizat,
Inspectorul Şcolar General,
Prof. Bartolf Hedwig


marți, 14 octombrie 2014

Haos în învăţământul primar, din cauza manualelor

     Zeci de mii de lei vor fi risipiţi în acest an, din cauza bramburelilor cu noile manuale pentru clasele I şi a II-a. Se pare că abia la sfârşitul lunii octombrie vor veni manuale noi, doar pentru clasa I, dar acestea vor fi, de fapt, retipărite după cele aprobate acum 10 ani. Astfel, învăţătorii vor fi nevoiţi să se chinuie cu fişe la copiator şi auxiliare nepotrivite tot anul, în condiţiile în care manualele vor conţine informaţii total depăşite în comparaţie cu noua programă de pe care se lucrează anul acesta.



sâmbătă, 4 octombrie 2014

Aniversări, comemorări, octombrie 2014



1 – În urmă cu 110 de ani s-a născut scriitorul suedez Ivar Valter Friddel.

2 – În urmă cu 210 de ani s-a născut scriitorul georgian Grigor (Jambakur) Orbeliani.

2 – În urmă cu 110 de ani s-a născut scriitorul, dramaturgul, eseistul şi criticul literar Graham Greene.

3 – În urmă cu 460 de ani s-a născut poetul şi dramaturgul englez Fulke Greville.

3 – În urmă cu 85 de ani s-a născut poetul, scriitorul, traducătorul şi politicianul lituanian Edward (Eduardas) Mieželaitis.

4 – În urmă cu 120 de ani s-a născut scriitorul, poetul şi eseistul suedez Frans Gunnar Bengtsson.

5 – 150 de ani de când a murit dramaturgul, poetul, scriitorul şi politicianul maghiar Madách Imre.

6 – În urmă cu 100 de ani s-a născut scriitorul, archeologul, etnografol şi călătorul norvegian Thor Heyerdahl.

7 – 165 de ani de când a murit scriitorul, poetul, criticul literar, jurnalistul şi redactorul american Edgar Allan Poe.

7 – În urmă cu 150 de ani s-a născut povestitorul, scriitoruletnograful şi jurnalistul ceh Josef Štefan Kubín.

8 – 260 de ani de când a murit scriitorul şi  jurnalistul englez Henry Fielding.

8 – În urmă cu 150 de ani s-a născut dramaturgul şi scriitorul sârb Branislav Nušić.

9 – În urmă cu 105 de ani s-a născut poetul, nuvelistul şi romancierul ardelean maghiar Horváth István.

10 – În urmă cu 190 de ani s-a născut scriitorul şi dramaturgul finlandez de origine suedeză Aleksis Kivi.

11 – 110 de ani de când a murit poetul român Ștefan Petică.

11 – 95 de ani de când a murit poetul şi scriitorul danez Karl Adolpf Gjellerup.

12 – În urmă cu 90 de ani s-a născut scriitorul, poetul şi criticul literar Anatole France (Jacques Anatole François Thibault).

13 – În urmă cu 160 de ani s-a născut poetul, scriitorul şi avocatul român Mihai (Mihail) D. Cornea.

14 – În urmă cu 80 de ani s-a născut poeta, scriitoarea şi traducătoarea ardelean maghiar Hervay Gizella.

15 – 340 de ani de când a murit poetul englez Robert Herrick.

15 – În urmă cu 200 de ani s-a născut poetul, nuvelistul şi dramaturgul rus Mihail Jurievici Lermontov.

15 – În urmă cu 170 de ani s-a născut filozoful, poetul, scriitorul şi compozitorul german Friedrich Nietzsche.

16 – În urmă cu 160 de ani s-a născut poetul, scriitorul şi dramaturgul irlandez Oscar Wilde.

17 – În urmă cu 150 de ani s-a născut scriitorul şi scenaristul englez Elinor (Sutherland) Glyn.

18 – În urmă cu 120 de ani s-a născut scriitorul şi nuvelistul maghiar Déry Tibor.

19 – 85 de ani de când a murit dramaturgul şi poetul român Alexandru Davila.

20 – În urmă cu 460 de ani s-a născut marele poet maghiar Balassi (Balassa) Bálint.

20 – În urmă cu 160 de ani s-a născut poetul francez Arthur Raimbow.

21 – În urmă cu 210 de ani s-a născut poetul şi dramaturgul  venezuelan José Antonio Maitín.

22 – 160 de ani de când a murit scriitorul elveţian Jeremias Gotthelf (Albert Bitzius).

23 – În urmă cu 90 de ani s-a născut scriitorul, dramaturgul, publicistul şi pamfletarul român Sergiu Fărcășan (Crișan Făgerașu) D. Cornea.

24 – În urmă cu 145 de ani s-a născut scriitorul şi  poetul islandez Gudmundur Friðjónsson.

25 – În urmă cu 170 de ani s-a născut scriitorul francez din Canada Joseph Eugène Étienne Marmette.

26 – 130 de ani de când a murit scriitorul şi memoralistul român Ion Codru-Drăgușanu.

27 – 340 de ani de când a murit preotul şi poetul islandez Hallgrímur Pétursson.

27 – În urmă cu 255 de ani s-a născut scriitorul, poetul şi lingvistul maghiar Kazinczy Ferenc.

27 – În urmă cu 100 de ani s-a născut poetul şi scriitorul din Wales Dylan Marlais Thomas.

28 – 260 de ani de când a murit poetul german Friedrich von Hagedorn.

28 – În urmă cu 145 de ani s-a născut scriitorul, redactorul şi jurnalistul finlandez Johannes Linnankoski (Vihtori Johan Peltonen).

29 – 90 de ani de când a murit  şi dramaturgul american Frances Eliza Hodgson Burnett.