marți, 29 noiembrie 2022

In memorian Sarkadi Elek (1902-1944)

Sarkadi Elek s-a născut în anul 1902. A încheiat studiile la Academia de Muzică George Enescu din Iași. A fost profesorul gimnaziului și dirijorul clubului de muzică din Miercurea Ciuc. Fiind de origine evreiască, în anul 1943 a fost deportat.

Sarkadi a servit în primul rând cultura cu cunoștințele sale muzicale.

În colegiul nostru a fost comemorat cu un program de amploare care a durat o săptămână.


* * *

Eu, ca bibliotecar, am ajutat-o pe doamna profesoară de artă Ráduly Margit și pe elevii din gimnaziu cu cărți, magazine și cu tipărirea, xeroxarea lucrărilor alese de ei. Așa am reușit împreună să realizăm o expoziție complexă care au fost expuse în locuri diferite în gimnaziu.

1.) prima expoziție a conținut fotocopii din anuare și alte volume, precum și articole și scrieri despre Sarkadi Elek. Expozița a fost realizată de mine însumi.

2.) a doua expoziție a fost plasată în prim-plan vizavi de bibliotecă. Acolo a fost prezentată viața și opera muzicianului nostru pe baza documentației istorice. Expoziția a fost realizată de directorul colegiului nostru Varga László

3.) Expozițiile următoare au fost tutoriate de profesoara de arte plastice Ráduly Margit.

a.) Suflet – criză și echilibru – colaje foto din problemele actuale ale vieții

b.) Evenimentele istorice între anii 1935-1945 – pe baza cronicilor acestor perioade

c.) Al doilea război mondial bazat pe fotografii și povestiri de familie.


Creațiile cele mai bune ale elevilor au fost premiate de direcțiunea colegiului.





Foto: Borbé Levente și Székedi Ferenc 

Borbé Levente, bibliotecar



vineri, 25 noiembrie 2022

Programul intitulat „Călătorie în lumea lecturii” în colegiul nostru, 2022

În perioada septembrie-noiembrie 2022 în Colegiul Național „Márton Áron” din Miercurea Ciuc am derulat un program de biblioterapie cu clasa a XII-a A, cu profilul filologie. Acest proiect educațional a purtat numele de Călătorie în lumea lecturii. Proiectul a fost împărțit pe șase întâlniri. Prima întâlnire a fost o introducere pentru elevii implicați, la care am abordat această temă. După care au urmat patru activități în lumea cititului. Scopul principal al acestui program a fost rezolvarea problemelor colective de zi de zi cu ajutorul lecturii. 


Cele două grupuri

Povestirile pe care le-am citit au fost analizate de către elevi. În anul acesta au fost alese patru povestiri:

- nuvela Îngerul păzitor de Sławomir Mrożek

- nuvela O întâmplare pe stradă de Asztalos István

- povestea Vagabondul de Rabindranath Tagore

- povestea Pietrarul – basm popular japonez

Clasa aleasă a fost împărțită în două grupuri. Pentru grupurile respective am citit aceleași povestiri. Povestirile au fost citite și de către elevi, dar înainte de-a citi opera aleasă am vorbit despre povestea amintită. Bineînteles am focusat la temele alese, cum sunt: problema educațională a copilului, fenomenul informării necugetate în masă, atingerea țelurilor noastre și despre nemulțumirile și satisfacțiile omului.

"Îngerul păzitor"

După citirea operelor am pus căteva întrebări interesante pe tema respectivă. Fiecare elev din grup a vorbit despre problemele și dificultățile sufletești pe care am încercat să le rezolvăm împreună. Mai ales despre probelemele cu adulții, despre problemele de integrare, despre locul omului în societate, despre lumea înfricoșătoare etc.

O întâmplare pe stradă...

Rezolvarea problemelor de zi cu zi pentru ei cu ajutorul lecturii părea mult mai ușor. Din fericire elevii citesc destul și de aceea au înțeles mai bine mesajul operelor. În viață trebuie să ai măcar un prieten care te ajută să poți merge mai departe, și să poți învinge dificultățile apărute.

Vagabondul

După program elevii au venit/ și vin cu plăcere în bibliotecă. Citesc și mai mult.

Programul a fost o experiență reușită. Am fost încântat de interesul elevilor față de cele auzite. Acest fapt pe mine mă inspiră să mă implic și în continuare în astfel de proiecte.

Pietrarul

În acest program, ca și în anii precedenți a fost implicată Orbán Edina, profesoara de limbă si literatură maghiară, și bineînțeles directorul colegiului nostru, Varga László.

Borbé Levente,

bibliotecar pedagog


miercuri, 23 noiembrie 2022

Adunarea generală a bibliotecarilor maghiari din România 2022

În data de 21 noiembrie 2022 la Odorheiu-Secuiesc a avut loc adunarea generală anuală a Bibliotecarilor Maghiari din România. Programul a fost organizat de Asociaţia Bibliotecarilor Maghiari din România și Biblioteca Municipală din Odorheiu Secuiesc.

În sala festivă a bibliotecii Szőcs Endre, directorul Bibliotecii Orășenești din Odorheiu Secuiesc și noul președinte al asociației RMKE a deschis întâlnirea generală. Mai întâi a fost amintită munca roditoare a fostei președinte al asociației Kopacz Katalin. După care a fost prezentată componența noii conduceri a asociației.

A fost vorba și despre vizitarea regiunilor de către conducerea asociației în 2022, unde s-a aflat despre problemele, preocupările și succesele membrilor. În sensul acesta au făcut planurile pentru viitor. Printre altele au fost evidențiate problemele financiare și căutarea soluțiilor pentru rezolvarea acestor probleme.

Raportul de activitate a fost urmat de alegerea comitetului profesional. În acest post a fost numită Lázok Klára, directoara Bibliotecii Teleki-Bolyai din Târgu Mureș.

Întâlnirea a continuat cu diverse probleme apărute în situația actuală a asociației (realizarea site-ului web, colectarea datelor bibliotecarilor maghiari din România, schimb de experiențe profesionale, cotizația, probleme de încălzire, buget, premiul Monoki etc.).

După pauză bibliotecarii adunați s-au separat în forumuri profesionale, cum sunt: biblioteci școlare, bibloteci regionale, comunale și orășenești, biblioteci cu bugete proprii și biblioteci cu colecții speciale. După discutarea problemelor forumurile au împărțit cele auzite colegilor.

Toată lumea a căzut de acord asupra importanței întâlnirilor profesionale.

Președintele RMKE, Szőcs Endre a închis adunarea asociației bibliotecarilor maghiari din România în speranța viitoarei întâlniri la Târgu-Mureș.

Lista bibliotecarilor școlari veniți la adunarea RMKE:

  1. Barabás Zója, Odorheiu Secuiesc

  2. Borbé Levente, Miercurea Ciuc

  3. Dunkler Réka Kinga, Odorheiu Secuiesc

  4. Kiss László, Sfântu Gheorghe

  5. Lakatos Tamás, Casin

  6. Simó Ildikó, Vlăhița

  7. Varga Emese, Covasna


Foto: Borbé Levente, Finta Erika

Borbé Levente,

Colegiul Național „Márton Áron”,

Miercurea Ciuc