vineri, 25 noiembrie 2022

Programul intitulat „Călătorie în lumea lecturii” în colegiul nostru, 2022

În perioada septembrie-noiembrie 2022 în Colegiul Național „Márton Áron” din Miercurea Ciuc am derulat un program de biblioterapie cu clasa a XII-a A, cu profilul filologie. Acest proiect educațional a purtat numele de Călătorie în lumea lecturii. Proiectul a fost împărțit pe șase întâlniri. Prima întâlnire a fost o introducere pentru elevii implicați, la care am abordat această temă. După care au urmat patru activități în lumea cititului. Scopul principal al acestui program a fost rezolvarea problemelor colective de zi de zi cu ajutorul lecturii. 


Cele două grupuri

Povestirile pe care le-am citit au fost analizate de către elevi. În anul acesta au fost alese patru povestiri:

- nuvela Îngerul păzitor de Sławomir Mrożek

- nuvela O întâmplare pe stradă de Asztalos István

- povestea Vagabondul de Rabindranath Tagore

- povestea Pietrarul – basm popular japonez

Clasa aleasă a fost împărțită în două grupuri. Pentru grupurile respective am citit aceleași povestiri. Povestirile au fost citite și de către elevi, dar înainte de-a citi opera aleasă am vorbit despre povestea amintită. Bineînteles am focusat la temele alese, cum sunt: problema educațională a copilului, fenomenul informării necugetate în masă, atingerea țelurilor noastre și despre nemulțumirile și satisfacțiile omului.

"Îngerul păzitor"

După citirea operelor am pus căteva întrebări interesante pe tema respectivă. Fiecare elev din grup a vorbit despre problemele și dificultățile sufletești pe care am încercat să le rezolvăm împreună. Mai ales despre probelemele cu adulții, despre problemele de integrare, despre locul omului în societate, despre lumea înfricoșătoare etc.

O întâmplare pe stradă...

Rezolvarea problemelor de zi cu zi pentru ei cu ajutorul lecturii părea mult mai ușor. Din fericire elevii citesc destul și de aceea au înțeles mai bine mesajul operelor. În viață trebuie să ai măcar un prieten care te ajută să poți merge mai departe, și să poți învinge dificultățile apărute.

Vagabondul

După program elevii au venit/ și vin cu plăcere în bibliotecă. Citesc și mai mult.

Programul a fost o experiență reușită. Am fost încântat de interesul elevilor față de cele auzite. Acest fapt pe mine mă inspiră să mă implic și în continuare în astfel de proiecte.

Pietrarul

În acest program, ca și în anii precedenți a fost implicată Orbán Edina, profesoara de limbă si literatură maghiară, și bineînțeles directorul colegiului nostru, Varga László.

Borbé Levente,

bibliotecar pedagog


Niciun comentariu: