În perioada septembrie-noiembrie 2022 în Colegiul „Márton Áron” din Miercurea Ciuc am derulat un program de biblioterapie cu clasa a XI-a A, cu profilul filologie. Acest proiect educațional a purtat numele Călătorie în lumea lecturii. Proiectul a fost împărțit pe șase întâlniri. Prima întâlnire a fost o introducere pentru elevii implicați, în care am abordat această temă. După care au urmat patru activități în lumea cititului. Scopul principal al acestui program a fost rezolvarea problemelor colective de zi de zi cu ajutorul lecturii. Opera pe care am citit-o a fost analizată de către elevi. În anul acesta a fost ales romanul Micul Prinţ de Antoine de Saint-Exupéry.
Cele două grupuri |
Clasa aleasă a fost împărțită în două grupuri. Pentru grupurile respective am citit aceleași secvențe din roman. Această operă a fost citită și de către elevi, dar înainte de-a citi secvența aleasă am vorbit despre povestea amintită. Bineînteles am focusat la secvențele alese, cum sunt: despre adulți, despre trandafirul micului prinț, despre planetele vizitate de către micul prinț și despre înțeleapta vulpe. După citirea basmului am pus căteva întrebări interesante pe tema respectivă. Fiecare elev din grup a vorbit despre problemele și dificultățile sufletești pe care am încercat să le rezolvăm împreună. Mai ales despre probelemele cu adulții, despre adevărata prietenie, despre lumea înfricosătoare etc. Rezolvarea problemelor de zi cu zi pentru ei cu ajutorul lecturii părea mai ușoară. Din fericire elevii citesc destul, și de aceea au înțeles mai bine mesajul operei. În viață trebuie să ai măcar un prieten care ajută să poți merge mai departe, și să poți învinge dificultățile apărute.
Eu însum ca rege și vulpe... |
După program elevii au venit/ și vin cu plăcere în bibliotecă. Citesc și mai mult.
Programul a fost o experiență reușită. Am fost încântat de interesul elevilor față de cele auzite. Acest fapt pe mine mă inspiră să mă implic și în continuare în astfel de proiecte.
Rezumatul proiectului în clasă
În acest program, ca și în anii precedenți a fost implicată Markó Ilona, profesoara de limbă si literatură maghiară, și bineînțeles directorul colegiului nostru, Varga László.
Mai mult despre carte : http://biblhr.blogspot.com/2020/05/recenzie-antoine-de-saint-exupery-micul.html
Borbé Levente,
bibliotecar pedagog
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu