joi, 9 februarie 2023

AL XV-LEA MARATON INTERNAŢIONAL DE LECTURĂ

Îi invităm pe toţi iubitorii de cultură să se alăture acestei mişcări de promovare a lecturii.Scopul nostru rămâne să atragem atenţia şi interesul asupra unei personalităţi remarcabile ale literaturii maghiare, şi de a sublinia inportanţa lecturii. Pe data de 28 ianuarie 2023 vor fi citite din lucrările lui Babits Mihály, cu ocazia aniversării 140 de ani de la naşterea poetului. Cu această ocazie în orice moment al zilei putem citi după preferinţă din opera poetului.



Cei interesaţi sunt rugaţi să completeze formularul online disponibil pe situl bibliotecii, după care înscrierea se face făcând clic pe trimitere.

Principalul organizator al maratonului lecturii este Biblioteca Judeţeană János Kájoni, cu sprijinul Consiliului Judeţean Harghita. În numele echipei noastre, mulţumim în avans tuturor cititorilor şi organizatorilor locali pentru cooperarea şi bucuria de a citi împreună!


vineri, 3 februarie 2023

Blogul Bibliotecarilor Şcolari din Judeţul Harghita are 15 ani

Ca bibliotecar întotdeauna am încercat să îmbogățesc cunoștințele mele profesionale cu numeroase informaţii utile în domeniul biblioteconomiei și stiinței informării. De aceea am participat la numeroase cursuri de perfecţionare, conferinţe (naţionale şi internaţionale) şi din zilele metodice organizate local/județean.

Cea mai însemnată problemă a fost lipsa schimbului de experienţe între colegi. După cum se știe, în marea parte a unităților pedagogice bibliotecarii școlari sunt singuri în lumea documentelor de științe culturale și informaționale. În acest sens 2007 a fost anul schimbării profesionale. Totul a început cu Conferinţa Internaţională a Bibliotecarilor Şcolari Maghiari din Bazinul-Carpatic organizată la Sfântu-Gheorghe. Acolo am însuşit strategia realizării blogului. Mai întâi, în anul 2007 am făcut Blogul Bibliotecarilor Școlari din Județul Harghita în limba maghiară. Am văzut că este o posibilitate utilă. De aceea cu câteva luni mai târziu, la 8 februarie 2008 a luat naştere Blogul Bibliotecarilor Şcolari din Judeţul Harghita în limba română. Blogurile respective au deschis poarta lumii bibliotecare. Numeroşi colegi însufleţiţi din ţară şi din străinătate au ajutat munca mea. Relaţiile dintre colegi au rămas roditoare, chiar m-am împrietenit cu mulţi dintre ei.

Pentru cât mai buna desfăşurare a schimburilor de experienţe am creat şi o adresă de e-mail pentru grupul nostru din judeţul Harghita. În anul 2019 ne-am mutat și pe internet. Suntem și pe Facebook și pe Messenger. Schimburile de experiențe sunt și mai utile. Toate aceste lucruri sunt ajutate cu linkuri profesionale și din blogurile amintite.

* * *

Aceste posibilităţi eficiente au adus mai aproape de noi lumea bibliotecilor, biblioteconomiei şi a ştiinţei informării. Am putut organiza numeroase programe judeţene, interjudeţene şi internaţionale. Am putut realiza numeroase cursuri de perfecţionare şi aducerea în Miercurea Ciuc a filialei facultăţii de Biblioteconomie şi ştiinţa informării a Universităţii Transilvania din Braşov. Colegii care s-au înscris la această facultate (din judeţul Harghita şi Bacău), au terminat cu succes.

Link: http://biblhr.blogspot.ro/2011/06/au-terminat-facultatea-de.html


Acest blog are şi un caracter de bursă a ideilor în tema respectivă. Aici se poate informa lumea despre activităţile noastre în bibliotecă şi nu numai... În e-mail putem comunica despre evenimente actuale (probleme, succese, informaţii importante).


Foto: Balázs-Bécsi Enikő

Redactarea şi scrierea blogului necesită mult timp, dar reacţiile de mulţumiri şi de recunoştinţă a colegilor mă încurajează că merită continuată.


STATISTICI


Postări – 597


Cele mai citite postări pe blog:

Lista de aniversări şi comemorări literare

Luna Internațională a Bibliotecarilor Școlare

Portofoliul bibliotecarului / profesorului documentarist

Proceduri ăn biblioteca şcolară

Au terminat facultatea de biblioteconomie şi ştiinţa informării din judeţul Harghita numeroşi colegi în domeniu

Tipizate pentru biblioteca școlară

Curs de formatori pentru bibliotecarii școlari

Activităţile bibliotecarilor

* * *


Istoricul general al a fişărilor de pagină - 88 760


Afişări de pagină după ţară (primele 15):

ROMÂNIA – 51506

S.U.A. – 17623

Rusia – 9854

Germania – 1221

Franţa – 1190

Republica MOLDOVA – 1169

Ucraina – 975

Ungaria – 619

Marea Britanie 394

China – 259

Portugalia – 259

Canada – 256

Corea de Sud - 260

Suedia – 158

Izrael - 155


Despre blogul de trei ani: http://biblhr.blogspot.ro/2010/12/trei-ani-utili.html


Despre blogul de zece ani: http://biblhr.blogspot.com/2018/02/blogul-bibliotecarilor-scolari-din.html

Foto: Balázs-Bécsi Enikő


Borbé Levente,

bibliotecarul Colegiului Naţional Márton Áron


miercuri, 1 februarie 2023

Aniversări, comemorări, februarie 2023

 1 – 470 de ani de când s-a stins din viaţă cronicarul român Macarie



1 – 260 de ani s-a născut scriitoarea engleză-irlandeză Mary Edgeworth



1 – În urmă cu 185 de ani s-a născut scriitorul român Nicolae Gane



1 – În urmă cu 125 de ani s-a născut poetul şi scriitorul evreu-maghiar Simon Bacher



1 – 105 de ani de când s-a stins din viaţă poeta şi scriitoarea engleză Muriel Spark



1 – 40 de ani de când s-a stins din viaţă scriitoarea, diplomata și istorica literară ceh Milada Součková



1 – 5 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul și jurnalistul francez André Baudry



1 – 1 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul și om politic japonez Ishihara Sintaro



2 – În urmă cu 175 de ani s-a născut poetul şi dramaturgul slovac Pavol Országh-Hviezdoslav



2 – În urmă cu 160 de ani s-a născut poetul, criticul literar şi istoricul literar mexican Francisco Asís de Icaza



3 – În urmă cu 195 de ani s-a născut scriitoarea franceză, italiană şi greacă de origine româno-albaneză Elena Ghica (Helena Koltsova-Massalskaya), cunoscută sub pseudonimul Dora d'Istria



3 – În urmă cu 140 de ani s-a născut scriitorul, nuvelistul şi publicistul maghiar Nagy Lajos



4 – În urmă cu 335 de ani s-a născut scriitorul şi dramaturgul francez Pierre de Marivaux



4 – În urmă cu 330 de ani s-a născut scriitorul şi dramaturgul englez George Lillo



4 – În urmă cu 235 de ani s-a născut poetul, dramaturgul, traducătorul şi pictorul maghiar Kisfaludy Károly



4 – În urmă cu 150 de ani s-a născut scriitorul şi nuvelistul soviet-rus Mihail Mihailovici Prisvin



4 – 10 de ani de când s-a stins din viaţă poetul, scriitorul, traducătorul și redactorul ardelean maghiar Veress Zoltán



5 – În urmă cu 175 de ani s-a născut scriitorul francez Joris-Karl Huysmans



5 – 30 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul, scenaristul, regizorul şi producătorul de filme Joseph Mankiewicz (Wilkes Barre)



5 – 1 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul japonez Nishimura Kenta



5 – 1 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul și scenaristul spaniol Fernando Marias Amondo



6 – 430 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul, traducătorul și preotul catolic francez Jacques Amyot



6 – 1 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul și nuvelistul argentinian Angélica Gorodischer



6 – În urmă cu 415 de ani s-a născut scriitorul şi filozoful iezuit portughez António Vieira



6 – În urmă cu 270 de ani s-a născut poetul și scriitorul francez Evariste Parny



6 – 235 de ani de când s-a stins din viaţă dramaturgul şi avocatul italian Carlo Goldoni



6 – 20 de ani de când s-a stins din viaţă poetul, jurnalistul și istoriograful mozambican José Craveirinha



7 – În urmă cu 545 de ani s-a născut poetul, scriitorul, juristul şi martirul umanist englez Thomas Morus



7 – În urmă cu 200 de ani s-a născut scriitoarea, poeta şi nuvelista engleză Ann Radcliffe



7 – 35 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul de science-fiction american Lin Carter



7 – 25 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul și nuvelistul american Lawrence Sanders



7 – 20 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul și redactorul și diplomatul guatemalez-hondurian Augusto Monterroso Bonilla



7 – 5 de ani de când s-a stins din viaţă poetul, eseistul și om politic american John Perry Barlow



8 – În urmă cu 535 de ani s-a născut poetul italian Bernardo Pulci



8 – În urmă cu 195 de ani s-a născut scriitorul francez Jules Gabriel Verne



8 – În urmă cu 115 de ani s-a născut poetul și traducătorul român Cicerone Theodorescu



8 – 25 de ani de când s-a stins din viaţă poetul, scriitorul și eseistul islandez Halldór Laxness



8 – 5 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul, dramaturgul și scenaristul austriac Gerhard Roth



9 – În urmă cu 160 de ani s-a născut scriitorul şi dramaturgul englez Antoni Hope (Hawkins)



9 – 150 de ani de când s-a stins din viaţă poetul, scriitorul şi traducătorul polonez Antoni Czajkowski



10 – În urmă cu 145 de ani s-a născut scriitorul, istoricul, critic muzical și om politic ceh Zdenek Nejedly



10 – În urmă cu 135 de ani s-a născut poetul şi scriitorul italian Giuseppe Ungaretti



10 – În urmă cu 125 de ani s-a născut dramaturgul, poetul şi regizorul german Bertolt Brecht



10 – 1 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul și jurnalistul italian Mino Milani



11 – 295 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul, istoricul şi teologul american Cotton Marther



11 – 115 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul, redactorul, publicistul şi criticul literar armean Arpiar Arpiaryan



11 – 60 de ani de când s-a stins din viaţă poeta şi scriitoarea americană Sylvia Plath



12 – 260 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul, poetul şi pictorul chinez Cao Xueqin



12 – În urmă cu 210 de ani s-a născut poetul şi dramaturgul german Otto Ludwig



12 – În urmă cu 195 de ani s-a născut poetul şi scriitorul englez George Meredith



12 – În urmă cu 150 de ani s-a născut romancierul, nuvelistul şi poetul islandez Jón Trausti (Guðmundur Magnússon)



12 – În urmă cu 75 de ani s-a născut scriitorul şi savantul american Raymond Kurzweil



13 – În urmă cu 120 de ani s-a născut scriitorul francez Georges Joseph Christian Simenon



14 – În urmă cu 450 de ani s-a născut poetul poetul slovac Yán Sylván



14 – În urmă cu 130 de ani s-a născut scriitorul și inginerul italian Carlo Emilio Gadda



14 – În urmă cu 95 de ani s-a născut poetul şi traducătorul român Radu Carneci



15 – În urmă cu 175 de ani s-a născut scriitorul slovac Ján Alexander Fábry



15 – În urmă cu 100 de ani s-a născut scriitorul şi traducătorul evreu-român Petre Solomon



16 – În urmă cu 145 de ani s-a născut scriitorul rus Osip Dymov



16 – 15 de ani de când s-a stins din viaţă scriitoarea, redactoarea și bibliotecara americană Mary Ann Shaffer



16 – 1 de ani de când s-a stins din viaţă poetul, filozoful și traducătorul francez Michel Deguy



17 – 1100 de ani de când s-a stins din viaţă istoricul şi scriitorul arab Muhammad ibn Djarir al-Tabari



17 – 350 de ani de când s-a stins din viaţă dramaturgul şi regizorul francez Molière (Jean-Baptiste Poquelin)



17 – În urmă cu 220 de ani s-a născut scriitorul, istoriograful și publicistul francez Edgar Quinet



17 – 125 de ani de când s-a stins din viaţă ziaristul şi publicistul român Alexandru Beldiman



17 – 25 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul, povestitorul şi poetul ardelean maghiar Was Albert



17 – 5 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul american Daniel Quinn



17 – 5 de ani de când s-a stins din viaţă dramaturgul, scriitorul, actorul și om de cultură nigerian Akínwùmí Ìsòlá



18 – 440 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul italian Antonio Francesco Grazzini



18 – În urmă cu 140 de ani s-a născut poetul, prozatorul şi dramaturgul grec Nikos Kazantzakis



18 – 15 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul, eseistul şi regizorul francez Alain Robbe Grillet



19 – 190 de ani de când s-a stins din viaţă poetul și criticul literar italian Giuseppe Montani



19 – În urmă cu 190 de ani s-a născut scriitorul, redactorul şi traducătorul elvețian francez Élie Ducommun



19 – 40 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul, jurnalistul și editorul austriac Otto Basil



19 – 35 de ani de când s-a stins din viaţă poetul francez René Émile Char



20 – În urmă cu 500 de ani s-a născut scriitorul, savantul, teologul şi istoricul ceh Jan Blahoslav



20 – În urmă cu 135 de ani s-a născut scriitorul, eseistul şi dramaturgul francez Georges Bernanos



20 – 70 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul şi filozoful lituanian Vilhelmas Storosta Vydūnas



20 – 20 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul filozoful și teoreticianul literar francez Maurice Blanchot



21 – 200 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul grec Dimitrios Darcaris



21 – 40 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul ceh Jaroslav Svojše



22 – În urmă cu 235 de ani s-a născut filozoful şi eseistul german Arthur Schopenhauer



22 – În urmă cu 195 de ani s-a născut poetul ebraic Mika Joszéf Lebensohn



23 – 195 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul, redactorul şi traducătorul maghiar Fazekas Mihály



22 – În urmă cu 120 de ani s-a născut dramaturgul, poetul și prozatorul român Tudor Mușatescu



22 – 40 de ani de când s-a stins din viaţă poetul şi eseistul polonez Mieczysław Jastrun



23 – În urmă cu 155 de ani s-a născut scriitorul, istoricul, sociologul, pedagogul şi om politic american William Edward Du Bois



23 – În urmă cu 135 de ani s-a născut poetul, scriitorul şi dramaturgul român Mihai Săulescu



23 – 15 de ani de când s-a stins din viaţă poetul şi scriitorul spaniol-catalan Josep Palau i Fabre



25 – 1120 de ani de când s-a stins din viaţă poetul, savantul și om politic japonez Sugavara no Michizane



25 – În urmă cu 210 de ani s-a născut poetul slovac Jozef Blazy



25 – În urmă cu 100 de ani s-a născut scriitoarea, poeta şi traducătoarea română Eta Boeriu (Margarita Caranica)



25 – În urmă cu 95 de ani s-a născut scriitorul şi istoricul cultural secui-maghiar Benkő Samu



25 – 40 de ani de când s-a stins din viaţă dramaturgul, poetu, eseistul şi nuvelistul american Tenesse Williams



25 – 5 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul și jurnalistul britanic Penny Vincenzi



25 – 1 de ani de când s-a stins din viaţă scriitoarea și ilustratoarea engleză Shirley Hughes



26 – 200 de ani de când s-a stins din viaţă poetul şi dramaturgul Thomas D’Urfey



26 – În urmă cu 185 de ani s-a născut scriitorul, filologul, lingvistul, enciclopedistul, publicistul, folcloristul juristul, istoricul şi politicianul român Bogdan Petriceicu Haşdeu



26 – 110 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul, etnologul și lingvistul italian Angelo de Gubernatis



27 – În urmă cu 140 de ani s-a născut scriitorul și preotul slovac Abaffy Lipót



27 – În urmă cu 110 de ani s-a născut scriitorul şi dramaturgul american Irwin Shaw



27 – 80 de ani de când s-a stins din viaţă poetul şi jurnalistul ardelean secui-maghiar Salamon Ernő



27 – 15 de ani de când s-a stins din viaţă poetul şi scriitorul sârb Mira Alečković



27 – 10 de ani de când s-a stins din viaţă poetul şi scriitorul leton Imants Ziedonis



28 – În urmă cu 490 de ani s-a născut eseistul şi scriitorul francez Michel de Montaigne



28 – În urmă cu 220 de ani s-a născut poetul italian Gabriele Rossetti



28 – În urmă cu 125 de ani s-a născut jurnalistul, poetul şi scriitorul ardelean maghiar Becsky Andor