vineri, 19 decembrie 2014

Salutare

Dragi bibliotecari,


Cu ocazia sfintelor sărbători vă dorim tuturor multă bucurie, sănătate şi un an nou fericit!

miercuri, 3 decembrie 2014

Prezentări despre ocrotirea naturii în „Márton Áron”




În perioada 24-30 noiembrie s-a desfăşurat a XV-a ediţie a „Festivalului Naţional al Şanselor Tale” şi în centrul de documentare şi informare în Liceul Teoretic Márton Áron. 

            Tema programului a fost: „În apărarea mediului înconjurător”. Nu a fost grea această alegere a temei fiindcă ocrotirea naturii este una dintre cele mai actuale probleme ale omenirii. Acestă educaţie nonformală a fost organizată pentru elevi, dar au participat profesori şi alţi angajaţi ai liceului.

            Din cauza locului mai îngust, ca organizator al acestui program, cu profesoara de geografie Antal Beáta invitată la acest eveniment, am decis să facem mai multe prezentări.  Programul a fost planificat de trei ori la sfârşitul lunii noiembrie, dar succesul lui a continuat. Programele derulate s-au înmulţit de la 3 la 7 ori.  Antal Beáta, profesoara de geografie, referentul activităţii a stimulat foarte bine interesul elevilor faţă de acest program. După prelungirea programului elevii participanţi la aceste activităţi au fost peste 220 de inşi.

            Una dintre cele şapte programe amintite s-a desfăşurat  în totalitate cu prezentarea mea. Activitatea a fost sprijinită de prezentări anterioare. Elevii au venit de la Liceul Romano-Catolic „Segítő Mária” cu profesoara de istorie Zöld Ildikó.

            Fiecare activitate s-a desfăsurat cu introducerea generală despre situaţia naturii de pe Glob în trecut şi în viitor. Această mică prezentare a fost întregită cu  observaţiile profesoarei de geografie, specialistă în domeniu. După introducere profesoara a vorbit despre posibilităţile existente pentru ocrotirea naturii, ca omenirea să aibă un viitor mai frumos pe acest pământ fragil. Prezentarea a fost urmată de un film despre problemele cauzate de oameni în natura mamă. Tematica filmelor a fost selectată în aşa fel încât de fiecare dată proiectarea să deruleze altă temă, dar concluzia finală să rămână aceeaşi. Adică rolul principal al omului în poluarea pământului să fie accentuat. Catastrofele naturale să dea cât mai mult de gîndit elevilor prezenţi în sală. După film a urmat dezbaterea temei de către elevi cu ajutorul profesoarei, şi a continuat în sălile de clasă la ora de geografie. Acţiunea a fost una de bună practică pentru stimularea elevilor în această temă, dar a fost o educaţie profesională pentru completarea studiului în tema protecţiei mediului.

            Tematica filmelor a fost: Scurgerea de cianură în râul Tisa,  poluarea atmosferică în mediul urban, catastrofă ecologică: Lacul Aral, despre dispariţia stratului de ozon, produse / preparate solide şi lichide, şi alte materiale chimice care poluează mediul înconjurător, şi distruge sănătatea omului.


            Proiectul-program a fost mai atrăgător cu expoziţia de cărţi despre protecţia mediului. A fost ajutat şi cu afişe, pancarte, foi volante şi cu informaţii primite de pe Internet.

            Mulţumesc mult colegilor Gyarmati Dénes informatician şi Balázs-Bécsi Enikő bibliotecar de onoare, pentru ajutorul dat în timpul activităţilor.
Borbé Levente,
bibliotecar la Liceul Teoretic Márton Áron,
Miercurea Ciuc

luni, 1 decembrie 2014

Aniversări, comemorări, decembrie 2014



2 –  În urmă cu 105 de ani s-a născut scriitorul, publicistul şi politicianul secui-maghiar Kurkó Gyárfás.

3 – 120 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul şi poetul scoţian Robert Louis Stevenson.

4 –  În urmă cu 1980 de ani s-a  născut poetul şi filozoful roman de origine etruscă  Aulus Persius Flaccus.

5 –  În urmă cu 155 de ani s-a născut scriitorul, publicistul şi criticul literar român Nicolae Petraşcu (Petrovici).

5 – 40 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul, poetul,jurnalistul şi criticul literar Zaharia Stancu.

8 – 45 de ani de când s-a stins din viaţă poetul, prozatorul şi critucul literar José Régio.

9 – 160 de ani de când s-a stins din viaţă poetul, dramaturgul, scriitorul şi politicianul portugez Almeida Garrett.

11 –  În urmă cu 190 de ani s-a născut scriitorul, poetul şi politicianul catalan Victor Balaguer Cirera.

12 –  În urmă cu 100 de ani s-a născut scriitoarea şi traducătoarea maghiară din Transilvania, Marton Lili.

13 – 230 de ani de când s-a stins din viaţă poetul, scriitorul şi criticul literar Samuel Jonson.

14 –  În urmă cu 160 de ani s-a născut publicistul, istoricul şi lingvistul român Ioan Nădejde.

15 –  În urmă cu 90 de ani s-a născut scriitorul şi traducătorul maghiar din Transilvania, Papp Ferenc.

16 – 210 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul şi dramaturgul german Christian Felix Weisse.

16 –  În urmă cu 90 de ani s-a născut poetul, traducătorul, pictorul şi compozitorul maghiar din Transilvania, Hajdú Zoltán.

16 –  În urmă cu 40 de ani s-a născut poetul, scriitorul şi traducătorul grec Kosztas Varnalis.

17 –  În urmă cu 120 de ani s-a născut scriitorul şi muzicianul german Hans Henny Jahnn.

18 – 80 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul şi jurnalistul norvegian Sven Elvestad.

19 – 520 de ani de când s-a stins din viaţă poetul italian Matteo Maria Boiardo.

19 –  În urmă cu 390 de ani s-a născut poetul şi scriitorul japonez Kitamura Kigin.

19 –  În urmă cu 90 de ani s-a născut poetul, prozatorul şi jurnalistul portugez de origine irlandeză Alexandre O’Neill.

20 –  În urmă cu 185 de ani s-a născut poetul şi publicistul român Alexandru Căprariu.

20 – 70 de ani de când s-a stins din viaţă autorul, biograful, publicistul, pedagogul, cercetătorul şi istoricul literar român Nicolae Cartojan.

21 –  În urmă cu 140 de ani s-a născut scriitorul, criticul literar şi traducătorul polonez Tadeusz Boy-Żeleński.

21 – 125 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul şi eseistul secui-maghiar Szabó Gyula.


22 – În urmă cu 125 de ani s-a născut scriitorul, poetul, ziaristul, filozoful, editorul şi politicianul român  Ion Nichifor Crainic.

22 – 25 de ani de când s-a stins din viaţă poetul, scriitorul şi dramaturgul irlandez Samuel Beckett.

23 – În urmă cu 125 de ani s-a născut scriitorul, poetul, ziaristul şi criticul literar secui-maghiar Farcádi Sándor.

24 – În urmă cu 145 de ani s-a născut poeta olandeză Henriette Roland Holst.

25 – În urmă cu 90 de ani s-a născut poetul, traducătorul, redactorul şi politicianul maghiar Váci Mihály.

26 – 530 de ani de când s-a stins din viaţă prozatorul italian Mainardo Arlotto (Piovano).

27 – În urmă cu 180 de ani s-a născut scriitorul, eseistul şi criticul literar Charles Lamb.

27 – În urmă cu 110 de ani s-a născut poetul, eseistul, redactorul şi jurnalistul slovac Laco Novomeský.

28 – În urmă cu 150 de ani s-a născut scriitorul şi poetul francez Henri Régnier.

29 – 90 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul, poetul, criticul literar şi eseistul elveţian german Carl Friedrich Georg Spitteler.

30 – În urmă cu 145 de ani s-a născut scriitorul, eseistul, umoristul şi politologul canadian Stephan Leacock.

30 – 70 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul şi dramaturgul francez Romain Rolland.

31 – 355 de ani de când s-a stins din viaţă marele scriitor pedagog secui-maghiar Apáczai Csere János.

31 – În urmă cu 280 de ani s-a născut poetul şi dramaturgul francez Claude Joseph Dorat.

31 – 125 de ani de când s-a stins din viaţă marele scriitor, pedagog şi povestitor român Ion Creangă.