miercuri, 3 iulie 2024

A murit scriitorul Ismail Kadare

Scriitorul albanez Ismail Kadare, în vârstă de 88 de ani, autor al unei opere monumentale sub tirania comunistă a lui Enver Hogea, a murit luni dimineaţa (1 iulie 2024), au anunţat editorul său şi spitalul la care a fost transportat de urgenţă, informează AFP, potrivit Agerpres.

Etnograf sarcastic şi romancier care alterna între grotesc şi epic, Kadare a explorat miturile şi istoria ţării sale pentru a diseca mecanismele unui rău universal, totalitarismul.

Albania a trăit zeci de ani sub dictatura lui Enver Hogea, fiind una dintre cele mai izolate ţări din lume.

Infernul comunist, ca orice alt infern, este sufocant”, declara scriitorul pentru AFP în unul dintre ultimele sale interviuri, în octombrie. „Dar, în literatură, aceasta se transformă într-o forţă vitală, o forţă care te ajută să supravieţuieşti, să învingi dictatura cu orice preţ”, adăuga autorul.

Literatura „mi-a oferit tot ce am astăzi, a fost sensul vieţii mele, ea mi-a dat curajul de a rezista, fericirea, speranţa de a depăşi totul”, a explicat scriitorul, deja slăbit, în locuinţa sa din Tirana, capitala Albaniei.

 Sursă / LINK: https://www.edupedu.ro/scriitorul-ismail-kadare-considerat-cel-mai-cunoscut-autor-albanez-contemporan-a-murit-luni-la-88-de-ani/


luni, 1 iulie 2024

Aniversări, comemorări, iulie 2024

 

1 – În urmă cu 220 de ani s-a născut scriitoarea franceză George Sand.


1 – În urmă cu 130 de ani s-a născut scriitorul, dramaturgul şi jurnalistul rus Isaak Emmanuilovici Babel.


1 – 105 de ani de când s-a stins din viaţă lingvistul, filologul și istoricul ardelean român Ioan Bogdan.

 

1 – În urmă cu 70 de ani s-a născut poetul, publicistul, eseistul, antologatorul și editorul român Alexandru Mușina.


1 – 15 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul, jurnalistul și criticul literar catalan-spaniol Baltazar Porcel i Pujol.


2 – În urmă cu 300 de ani s-a născut poetul german Friedrich Gottlieb Klopstock.


2 – 130 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul, criticul literar şi om politic Victor Cherbuliez.


2 – 25 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul, scenaristul și diplomatul american Mario Gianluigi Puzo.


2 – 25 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul american Harry Brewster.


2 – 20 de ani de când s-a stins din viaţă scriitoarea și poeta portugheză Sophia de Mello Breyner Andresen.


3 – 65 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul, nuvelistul şi dramaturgul norvegian Johan Bojer.


3 – 60 de ani de când s-a stins din viaţă scriitoarea engleză Joanne Harris.


3 – 10 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul, dramaturgul, jurnalistul și umoristul estonian Jüri Tuulik.


4 – În urmă cu 305 de ani s-a născut dramaturgul şi libretistul francez Michel-Jean Sedaine.


4 – În urmă cu 220 de ani s-a născut scriitorul şi nuvelistul american Nathaniel Hawthorne.


4 – 60 de ani de când s-a stins din viaţă poetul dramaturgul, traducătorul şi criticul literar soviet-rus Samuil Yakovlevich Marsak.


5 – În urmă cu 230 de ani s-a născut scriitorul norvegian Maurits Christopher Hansen.


5 – În urmă cu 135 de ani s-a născut scriitorul, poetul, dramaturgul, actorul şi regizorul francez Jean Cocteau.


5 – 100 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul, eseistul, jurnalistul şi poetul austriac Paul Busson.


6 – În urmă cu 165 de ani s-a născut poetul şi scriitorul suedez Verner von Heidenstam.


6 – În urmă cu 110 de ani s-a născut poetul şi scriitorul spaniol José García Nieto.


615 de ani de când s-a stins din viaţă şi scriitorul și nuvelistul soviet-rus Vasili Pavlovici Aksionov.


7 – În urmă cu 145 de ani s-a născut scriitorul şi expediționarul danez de origine groenlandeză Knud Rasmussen.


7 – În urmă cu 140 de ani s-a născut scriitorul german Lion Feuchtwanger.


740 de ani de când s-a stins din viaţă poetul american George Oppen.


8 – În urmă cu 215 de ani s-a născut scriitorul, jurnalistul, lingvistul şi om politic croat Ljudevit Gaj.


8 – În urmă cu 195 de ani s-a născut scriitorul şi nuvelistul francez Pierre Alexis de Ponson du Terrail.


9 – În urmă cu 335 de ani s-a născut poetul, dramaturgul compozitorul francez Alexis Piron.


9 – 280 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul, lexicograful, heraldistul şi iezuitul polonez Kasper Niesiecki.


9 – În urmă cu 260 de ani s-a născut scriitoarea engleză Ann Radcliffe.


9 – În urmă cu 135 de ani s-a născut poetul, scriitorul, pictorul, actorul compozitorul şi regizorul francez Jean Cocteau.


10 – În urmă cu 515 de ani s-a născut reformatorul religios, savantul creştin şi scriitor religios Jean Calvin.


10 – În urmă cu 215 de ani s-a născut poetul, scriitorul, dramaturgul, avocatul şi om politic mexican Fernandó Calderón.


10 – În urmă cu 190 de ani s-a născut poetul, scriitorul şi jurnalistul ceh Jan Nepomuk Neruda.


11 – 520 de ani de când s-a stins din viaţă umanistul, poetul şi scriitorul italian Pandolfo Collenuccio.


11 – 180 de ani de când s-a stins din viaţă poetul şi scriitorul rus Yevgeniy Bartinsiki.


11 – 50 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul şi poetul suedez Pär Fabian Lagerkvist.


11 – 50 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul şi poetul, publicistul, scriitorul și istoric literar ardelean român Radu Brateș (Gheorghe I. Biriș) .


11 – 30 de ani de când s-a stins din viaţă poetul spaniol Vincente Cano.


12 – 490 de ani de când s-a stins din viaţă umanistul, filozoful, teologul, pedagogul şi scriitorul olandez Erasmus din Rotterdam.


12 – În urmă cu 120 de ani s-a născut poetul, scriitorul şi dramaturgul chilian Pablo Neruda (Neftalí Ricardo Reyes Basoalto).


12 – În urmă cu 115 de ani s-a născut filozoful, poetul, eseistul, publicistul şi scriitorul român Constantin Noica.


12 – În urmă cu 110 de ani s-a născut scriitorul şi jurnalistul lituanian Jonas Dovydaitis.


1235 de ani de când s-a stins din viaţă poetul, scriitorul și traducătorul japonez Masamo Miyamoto.


1215 de ani de când s-a stins din viaţă poetul și scriitorul olandez Simon Vinkenoog.


13 – În urmă cu 250 de ani s-a născut poetul, scriitorul şi dramaturgul italian Diodata Saluzzo-Roero.


13 – În urmă cu 175 de ani s-a născut scriitorul şi nuvelistul grec Airis Eftaliotis.


13 – În urmă cu 140 de ani s-a născut scriitorul, poetul, dramaturgul şi compozitorul englez Francis Brett Young.


13 – În urmă cu 115 de ani s-a născut scriitorul, jurnalistul, traducătorul şi esperantistul polonez Isaac Bashevis Singer.


1310 de ani de când s-a stins din viaţă scriitoarea sud-africană Nadine Gordimer.


14 – În urmă cu 570 de ani s-a născut umanistul, poetul şi dramaturgul italian Angelo Ambrogini Poliziano.


14 – În urmă cu 150 de ani s-a născut poetul, scriitorul, traducătorul, filozoful şi alpinistul polonez Jerzy Żuławski.


1410 de ani de când s-a stins din viaţă scriitoarea basc-spaniolă Cecília García Gilarte.


15 – 140 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul şi jurnalistul austriac-maghiar Markovits Rodion.


15 – 120 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul şi dramaturgul rus Anton Pavlovici Cehov.


15 – În urmă cu 105 de ani s-a născut scriitoarea şi filozofa irlandeză Iris Murdoch.


15 – 95 de ani de când s-a stins din viaţă dramaturgul, poetul şi nuvelistul englez Hugo von Hofmannsthal.


15 – 35 de ani de când s-a stins din viaţă scriitoarea și traducătoarea poloneză Maria Kunczewiczowa.


16 – 340 de ani de când s-a stins din viaţă poetul şi dramaturgul german Andreas Gryphius (Greif).


16 – În urmă cu 105 de ani s-a născut scriitorul, istoricul şi pedagogul american Alexander Saxton.


16 – 75 de ani de când s-a stins din viaţă poetul, scriitorul, dramaturgul şi om de cultură rus Vyacheslav Ivanoviciâh Ivanov.


16 – 35 de ani de când s-a stins din viaţă poetul, jurnalistul şi om politic cubanez Nicolás Guillén.


17 – 160 de ani de când s-a stins din viaţă poetul francez Charles Marie René Leconte de Lisle.


17 – 40 de ani de când s-a stins din viaţă scriitoarea finlandeză Ursula Pohjolan-Prhonen.


17 – 10 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul australian Liam Patrick Davison.


18 – În urmă cu 160 de ani s-a născut poetul, scriitorul, filozoful şi istoricul german Ricarda Octavia Hugh.


1810 de ani de când s-a stins din viaţă scriitoarea, jurnalista și scenarista cehă Nataša Tanská.


185 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul, regizorul și scenaristul italian Andrea Camilleri.


185 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul, regizorul, actorul, regizorul și inginerul italian Luciano De Crescenzo.


19 – În urmă cu 205 de ani s-a născut scriitorul, criticul literar şi poetul german-elvețian Gottfried Keller.


19 – În urmă cu 175 de ani s-a născut scriitorul, criticul literar, redactorul, istoricul literar francez Ferdinand Brunetière.


19 – În urmă cu 145 de ani s-a născut scriitorul, jurnalistul şi muzeologul maghiar Móra Ferenc.


1860 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul, poetul, eseistul și jurnalistul finlandez Olavi Paavolainen.


1935 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul, istoricul și etnograful galițian-spaniol Xaquin Lorenzo.


1815 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul, scenaristul și pedagogul american Frank McCourt.


1810 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul, jurnalistul, filozoful, teologul, poetul și pedagogul brazilian Rubem Alves.


20 – 720 de ani de când s-a stins din viaţă poetul, prozatorul şi umanistul italian Francesco Petrarca.


20 – În urmă cu 160 de ani s-a născut scriitorul şi poetul suedez Erik Axel Karlfeldt (Eriksson).


20 – În urmă cu 135 de ani s-a născut scriitorul, poetul şi publicistul suedez Erik Lindorm.


20 – În urmă cu 40 de ani s-a născut potul, scriitorul, şi publicistul sârb Marko Ristić.


21 – În urmă cu 360 de ani s-a născut poetul şi diplomatul englez Matthew Prior.


21 – În urmă cu 165 de ani s-a născut scriitorul belgian de origine franceză Rosny Jeune.


21 – În urmă cu 125 de ani s-a născut scriitorul, nuvelistul şi jurnalistul american Ernest Miller Hemingway.


21 – În urmă cu 120 de ani s-a născut prozatorul eseistul şi criticul literar român Ion Biberi.


21 – În urmă cu 105 de ani s-a născut poetul sloven Franco Filipic.


21 – 45 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul şi soldatul german Ludwig Renn.


22 – 165 de ani de când s-a stins din viaţă scriitoarea franceză Marceline Desbordes-Valmore.


22 – 115 de ani de când s-a stins din viaţă poetul şi romancierul german Detlev von Liliencron.


22 – 80 de ani de când s-a stins din viaţă poetul şi scriitorul ucrainian Oleksandr Oles.


22 – 5 de ani de când s-a stins din viaţă scriitoarea italiană Giuliana Morandini.


22 – 5 de ani de când s-a stins din viaţă poetul și scriitorul german Peter Hamm.


23 – 70 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul, nuvelistul şi dramaturgul ardelean maghiar Daday Lóránd.


23 – 35 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul, jurnalistul și reporterul american Donald Barthelme.


23 – 10 de ani de când s-a stins din viaţă dramaturgul și scriitorul, jurnalistul Ariano Vilar Suassuna.


24 – 185 de ani de când s-a stins din viaţă poeta şi scriitoarea austriacă Gabriele von Baumberg.


24 – În urmă cu 160 de ani s-a născut dramaturgul şi jurnalistul german Frank Wedekind.


24 – 60 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul și om politic german Karl Heyer.


24 – 45 de ani de când s-a stins din viaţă poetul şi om politic grec Aristotelis Valaoritis.


24 – 5 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul, psihiatrul și om politic finlandez Claes Andersson.


25 – În urmă cu 475 de ani s-a născut cronicarul şi istoricul polonez Świętosław Orzelski.


25 – 230 de ani de când s-a stins din viaţă poetul şi jurnalistul francez André Marie Chénier.


25 – 190 de ani de când s-a stins din viaţă poetul, criticul literar şi filozoful englez Samuel Taylor Coleridge.


25 – 55 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul, nuvelistul şi dramaturgul polonez Witold Marian Gombrowicz.


26 – În urmă cu 130 de ani s-a născut scriitorul şi biologul american de origine engleză Aldous Leonard Huxley.


26 – 85 de ani de când s-a stins din viaţă poetul, eseistul, traducătorul şi redactorul bucovinean român Cezar Baltag.


27 – În urmă cu 140 de ani s-a născut scriitorul şi poetul german Ernst Bertram.


27 – În urmă cu 110 de ani s-a născut poetul, scriitorul şi traducătorul estonian August Sang.


27 – În urmă cu 100 de ani s-a născut poetul ceh Jiří Havel.


2730 de ani de când s-a stins din viaţă scriitoarea spaniolă Rosa Clotilde Chacel.


2730 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul și traducătorul britanic Aeronwy Thomas.


28 – În urmă cu 200 de ani s-a născut scriitorul, dramaturgul şi nuvelistul francez Alexandre Dumas fils.


28 – În urmă cu 135 de ani s-a născut scriitorul, nuvelistul şi dramaturgul secui-maghiar Nyírő József.


29 – 740 de ani de când s-a stins din viaţă poetul şi istoricul literar islandez Sturla Thórdarson.


29 – 265 de ani de când s-a stins din viaţă scriitoarea ardelean maghiar Bethlen Kata.


29 – 60 de ani de când s-a stins din viaţă scriitoarea poloneză Wanda Wasilewska.


29 – 50 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul şi poetul german Erich Kästner.


30 – În urmă cu 165 de ani s-a născut scriitorul, dramaturgul şi notarul slovac Ferko Urbánek.


31 – 240 de ani de când s-a stins din viaţă filozoful, scriitorul şi dramaturgul francez Denis Diderot.


31 – 175 de ani de când s-a stins din viaţă marele poet maghiar Petőfi Sándor.


31 – 80 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul, eseistul şi aviatorul francez Antoine de Saint-Exupéry.


31 – 30 de ani de când s-a stins din viaţă scriitorul american Caitlin MacNamara (Thomas).