miercuri, 21 mai 2008

Extras de pe site Bookfest :

A treia ediţie a Bookfest se va desfăşura în perioada 4-8 iunie 2008 în pavilioanele 13-17 ale Complexului Expoziţional Romexpo.
Astfel, suprafaţa de expunere va fi mult mai mare decât în primele două ediţii ale evenimentului.
În plus, pentru prima dată la Bookfest va exista un pavilion dedicat în întregime spaţiilor de animaţie create pentru evenimente şi dezbateri.
Tot în premieră la Bookfest va avea loc festivitatea de decernare a premiilor Uniunii Scriitorilor din România. Acest eveniment va fi un prilej pentru vizitatori de a se întâlni scriitori renumiţi atât din ţară cât şi din străinătate. Organizatorii speră ca printre aceştia să se numere şi celebrul scriitor contemporan, Orhan Pamuk, câştigător al premiului Nobel pentru Literatură în 2006.
Ca în fiecare an, organizatorii au pregătit un spaţiu pentru copii, în care spiriduşii, zânele şi feţii-frumoşi din basme şi poveşti vor deveni partenerii lor de joacă.
Editorii participanţi la Bookfest au pregătit la rându-le concursuri şi tombole cu care să răsplătească fidelitatea cititorilor lor. Mai mult, sprijiniţi de organizatori, ei vor acorda o reducere de 5 RON la cumpărarea unei cărţi, în schimbul biletului de intrare.
Bookfest 2008 vă aşteaptă cu multe alte surprize pe care le veţi descoperi numai dacă vă veţi alătura evenimentului la care A.E.R. vă invită să participaţi.

De urmarit : http://www.bookfest.ro/
după Vali Constaninescu

Niciun comentariu: