joi, 28 noiembrie 2013

Comemorarea lingvistului Miklós József




În 26 noiembrie 2003 s-a stins din viaţă colegul nostru, maestrul lingvist Miklós József. Moartea sa tragică a fost neaşteptată. În amintirea lui lângă satul Văleni, din judeţul Mureş, unde s-a petrecut accidentul rutier a fost înălţat un stâlp funerar. De atunci au trecut zece ani de zile.
            Înainte de serbarea comemorativă o delegaţie de pedagogi din gimnaziu au mers la cimitirul din Lupeni, satul natal al profesorului, unde au pus coroane de flori pentru comemorarea lui. Ziua următoare  în curtea gimnaziului, lângă stâlpul funerar ridicat în onoarea lui, în faţa mulţimii întrunite (profesori, priteni şi rude) directorul şcolii, Varga László, directoarea adjunctă Juhász-András Réka şi Bartolf Hedvig inspector şef din Judeţul Harghita au pus câte o corană de flori, după care lumea a fost invitată în sala festivă a gimnaziului.
Serbarea comemorativă a început cu o scurtă călătorie în viaţa şi activitatea lui Miklós József prezentată de  Juhász-András Réka, după care Varga László a vorbit despre omul, profesorul şi lingvistul excepţional al gimnaziului nostru. În continuare un şir de  profesori, foşti colegi, prieteni şi rude au vorbit despre evenimentele petrecute cu el, despre omenia şi  despre priceperea lui în cultura generală, mai ales în istoria artelor.
Pentru comemorarea lingvistului a fost iniţiat un concurs despre el. Profesorul de limba maghiară Borsodi László a citit câteva secvenţe din munca elevilor Lázár Annamária şi Ráduly Róbert. Elevii concurenţi au fost distinşi cu premii.
            Această serbare comemorativă a fost încununată cu o expoziţie făcută de directorul şcolii, Varga László. În expoziţie se pot vedea cărţile scrise de el şi activitatea lui în general.
            Bineînţeles şi biblioteca şcolii s-a alăturat acestei serbări. În bibliotecă sunt aşezate separat cărţile şi revistele lui Miklós József. Din această mică „lume” a lingvistului nostru există o „expoziţie permanetă”. Expoziţia a fost „completată” cu manualele (când era elev), cărţile postale, hărţile şi broşurile lui.   Această expoziţie a fost realizată cu colega mea documentaristă Balázs-Bécsi Enikő.

            În concluzie pot spune că omenia şi modestia lingvistului Miklós József era mai remarcabilă decât talentul  lui deosebit.
           
Borbé Levente, bibliotecar.


Niciun comentariu: