miercuri, 3 iunie 2015

DIN COMORILE GIMNAZIULUI NOSTRU






În 28 iunie 2015 a avut loc la Biblioteca Judeţeană un eveniment important din viaţa Liceului Teoretic Márton Áron. Liceul a sărbătorit al 25-lea an de la alegerea numelui preotului Márton Áron pentru şcoala noastră. Acest moment a fost sărbătorit de un program intitulat „Anuarele în timp” şi o expoziţie din anuarele şcolii în aula bibliotecii judeţene.

   

            După introducere, documentarista bibliotecii judeţene, Kelemen Katalin, a dat cuvântul directorului Liceului Teoretic Márton Áron. Directorul a vorbit despre anuarele apărute după revoluţia din 1989. Aceste prime anuare din „era nouă”, au fost redactate de profesorul de limbă străină Miklós József,  după „modelele” vechi apărute înaintea instaurării comunismului în ţara noastră. Au fost amintite şi lucrări importante pe această temă scrise de profesorul de limbă şi literatură maghiară Borsodi L. László şi bibliotecarului Borbé Levente. Directorul a accentuat rolul important al anualelor în viaţa instituţiei de-a lungul timpului.  


 

Înainte de prezentarea scurtă a anuarelor vechi documentarista bibliotecii judeţene a vorbit despre organizarea expoziţei la care a luat parte în primul rând Kelemen Katalin şi Borsodi L. László. La derularea cât mai bună al acestei organizări au paticipat: Varga László, directorul Liceului Teoretic Márton Áron, eu însumi, János Éva, Vitos Zsófia şi Ráduly Margit. Kelemen Katalin  a vorbit despre primele anuare apărute după 1871, până în 1944. Au fost prezentate cele mai importante momente ale „vieţii” anuarelor şi au fost amintite persoane ilustre care au publicat unele teme nepieritoare pentru noi.



            După aceste momente înălţătoare a luat cuvântul profesorul pensionar Borsodi László. El a vorbit în principal despre anuarele apărute după 1990. A fost o epocă eroică să participi la primele anuare apărute după revoluţie, redactate de un grup de profesori entuziaşti. Anuarele apărute au urmat modelele vechi apărute înaintea comunismului, dar pas cu pas imaginea s-a schimbat radical. Anuarele noi au un conţinut mai bun. 

 

            După discursul profesorului a urmat fiul lui, Borsodi L. László, care este redactorul şef al anuarelor apărute după 2000, în care la început a fost ajutat de profesoara de limba şi literatura maghiară Kristó Boróka şi mai târziu de profesoara de limbă şi literatură română Juhász András Réka. A fost un an în care el singur a redactat anuarul (2007-2008). După 2008 au apărut profesori noi în redacţie: Juhász András Réka, Bara Katalin şi Barabás Gyöngyvér. După 2010-2011 redacţia a fost înnoită cu alţi voluntari. Din redacţia veche au rămas Borsodi L. László redactor şef, Bara Katalin şi Juhász-András Réka, cărora li s-au alăturat Kolozsváry Katalin şi Orbán Zsolt. Noile anuare apărute sunt mult mai bine redactate.



             


Bara Katalin a vorbit despre impresia ei dinaintea şi după activitatea ei ca redactoare a anualelor. După aceasta a fost accentuată rubrica „ Din oglinda profesorului” redactată de ea. În această rubrică apar articole însemnate din viaţa profesorilor retrăite sub incinta pedagogiei noi. A fost încântată de faptul că în noile anuare apar articole interesante şi din munca elevilor.



            Orbán Zsolt, ca redactorul rubricii „Din istoria Gimnaziului”, a prezentat cercetarea lui din acest domeniu, a vorbit despre articolele apărute până acum şi despre câteva idei iniţate de el în viitorul apropiat.





            Este important că expoziţia va fi „redeschisă” în Centrul de Documentare al Liceului Teoretic Márton Áron, unde vizitatorii pot privi aceste comori nepreţuite ale Gimnaziului nostru. 








  

Bibliotecarul liceului,

Borbé Levente


Expoziţie din anuarele şcolii în biblioteca Gimnaziului 

 


Niciun comentariu: