Academia Suedeză a anunţat câștigătorul Premiului Nobel pentru
Literatură 2016. Acesta este solistul, compozitorul şi poetul american
Bob Dylan, 75 de ani.
Cântăreţ, compozitor, autor de lyrics, scriitor şi artist plastic, Bob Dylan,
pe numele său Robert Allen Zimmerman, s-a născut la 24 mai 1941, la
Duluth, Minnesota. În timpul studenţiei a început să interpreteze
cântece folk şi country, luându-şi numele de Bob Dylan după cel al
poetului Dylan Thomas. După primele discuri care l-au consacrat pe scena
folk şi ca portdrapel al mişcării protestatare din epocă, a folosit,
începând cu albumul Bringing It All Back Home (1965), şi instrumente
electrice, fapt care i-a contrariat, în epocă, pe puriştii genului.
Transgresând genurile muzicale, este unul dintre cei mai mari interpreţi şi compozitori de folk-rock. Discografia sa cuprinde până în prezent 36 de discuri originale, cărora li se adaugă numeroase înregistrări live şi compilaţii. Multipremiat - printre distincţiile recente, Presidential Medal of Freedom acordată de preşedintele Barack Obama în 2012 -, cu peste 100 de milioane de discuri vândute, Bob Dylan continuă să concerteze şi să aibă o influenţă notabilă. De la Jimi Hendrix până la formaţii alternative precum Laibach, cântecele sale au fost şi sunt şi astăzi preluate şi adaptate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu