Sergiu-Tudor Caşiş, născut la 22 ianuarie 1975, la Lipova, cunoscut sub pseudonimul literar T. S. Khasis, a absolvit Liceul Industrial „Atanasie M. Marinescu” din Lipova, în 1992.
A debutat în revista Arca, în 2002, cu un grupaj de trei poeme. În 2003 a debutat editorial cu placheta „Farmacia cuvintelor”, la Editura Viața Arădeană.
În 2005 i-a apărut volumul „Arta scalpării” (Editura Vinea), nominalizat la Marele Premiu Prometheus – Opera Prima. Este laureat al Premiului Euridice (2006), Premiul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Arad, pentru debut.
În noiembrie 2008 a primit o bursă de creație de un an din partea revistei Observator Cultural. În același an i-a apărut carnetul gratuit petea la prânz.
În 2009 Editura Ninpress i-a scos ediția sonoră, la reportofon, a volumului „Arta scalpării”.
În 2011 i-a apărut la Casa de Pariuri Literare volumul „pe datorie”, care reia textele din Arta scalpării alături de câteva poeme inedite.
În 2015 i-a apărut la Casa de Editură Max Blecher volumul „aparenta naturalețe a vieții”. A fost și un apropiat al taberei tinerilor scriitori de la Săvârșin, participând la câteva ediții ale acesteia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu