vineri, 4 noiembrie 2011

Activităţi importante în Luna Internaţională a Bibliotecarilor Şcolari în liceul nostru

În biblioteca şcolii noastre, cu colega mea documentaristă Balázs-Bécsi Enikő am reuşit să organizăm activităţi şi programe importante. Tema pe care am abordat-o în cursul lunii octombrie a fost importanţa bibliotecarilor în cadrul activităţii desfăşurate în bibliotecă pe plan local dar şi popularizarea acestora. Această idee sus amintită însumează activitatea anuală în această perioadă a bibliotecii Liceului Teoretic Márton Áron, dar acum cu mai multă atenţie în ceea ce priveşte importanţa locală a evenimentelor.

1. Expoziţie din materiale uitate în bibliotecă

La biblioteca noastră a fost lansată o expoziţie din materiale uitate de către elevi.

Fondul de materiale lăsate în bibliotecă a fost adunat în cursul anului şcolar trecut şi făcută din ele o expoziţie.

Materialele prezentate în această expoziţie au fost: cărţi, caiete, reviste, anuare, bani, chei, accesorii pentru scris, semne de cărţi, fiţuici etc.

Expoziţia era mobilă, fiindcă în cazul în care cineva din elevi a recunoscut proprietatea lui personală printre materialele expuse, a putut-o lua. Expoziţia a fost completată periodic din alte materiale puse deoparte.


2. Ore de biblioteconomie

Orele de biblioteconomie şi ştiinţa informării au fost rezolvate cu colegii noştri de la catedra de limbă şi literatura maghiară Bara Katalin şi Boldizsár Ágoston în clasele a IX-a. Cu ajutorul profesorilor amintiţi împreună cu colega mea am organizat în aşa fel încât noii veniţi la şcoala noastră să fie iniţiaţi în lumea bibliotecii (să poată naviga pe internet, să poată căuta documentele necesare în bibliotecă). Orele au început cu regulamentul de organizare şi funcţionare a bibliotecii, după care au urmat metode şi tehnici utile de căutare în bibliotecă şi istoria bibliotecilor din zona Ciucului.

În prezentarea bibliotecilor din zona Ciucului am remarcat importanţa bibliotecii franciscane din Şumuleu Ciuc, care a fost centrul cultural al Secuimii. Bineînţeles a fost vorba şi despre istoria bibliotecii şcolare.

Programul a luat sfârşit cu îndrumarea practică a elevilor în lumea informaţiei din bibliotecă.


3. Alte activităţi importante

- În mijlocul lunii octombrie am reuşit să mutăm biblioteca la locul vechi. Magazia bibliotecii a fost reînnoită total, astfel cărţile vechi rămase în bibliotecă sunt mai accesibile pentru musafirii care se interesează despre trecutul istoric al bibliotecii. Centrul de documentare şi informare în general şi-a recăpătat forma veche. Mai multe despre mutarea bibliotecii: http://biblhr.blogspot.com/2011/10/biblioteca-liceului-teoretic-marton.html


- Cu prilejul Lunii Internaţionale a Bibliotecilor Şcolare am postat câteva „vederi” şi stema bibliotecii pentru biblioteca Şcolii Generale nr. 8 din Braşov. Ciubucă Ileana, care a fost una dintre bibliotecarii anului în 2010, ştie multe despre biblioteca noastră şi importanţa ei.

- Una din evenimentele marcante a lunii a fost întrunirea bibliotecarilor şcolari din Covasna, unde am participat ca reprezentant din Judeţul Harghita. Această zi metodică a dat idei noi care se pot aplica pentru menţinerea muncii de calitate în biblioteca noastră. Mai multe despre acest eveniment: http://biblhr.blogspot.com/2011/11/intrunirea-bibliotecarilor-scolari-din.html


- În octombrie centrul de documentarea şi informare a găzduit alegerile consiliului şcolar al elevilor pentru noul an şcolar. După acest eveniment elevii au venit mai des în bibliotecă şi centrul de documentare a şcolii. La acest eveniment colega mea Balázs-Bécsi Enikő a participat ca observator independent.

Borbé Levente

Liceul Teoretic Márton Áron,

Miercurea Ciuc

Niciun comentariu: