luni, 21 octombrie 2013

Conferinţa Naţională „CDI, vector al dezvoltării culturii informaţiei”

În perioada 8-9 noiembrie 2013, la Sibiu, va fi organizată Conferinta Națională “CDI, vector al dezvoltării culturii informației
Acțiunea este avizată de Ministerul Educației Naționale (MEN) și susținută de Institutul Francez din România (IFR) și se va desfășura în parteneriat cu: ISJ Sibiu, Biblioteca Astra Sibiu, Asociația Bibliotecarilor din România (ABR), ARS CDI, Asociația EduMedia.
Conferința se adresează cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar: profesori documentariști, bibliotecari școlari, responsabili CDI și profesori, învățători, educatori, respectiv directorilor unităților de învățământ preuniversitar, reprezentanţilor ISJ/ISMB, directorilor CCD și profesorilor metodiști, formatorilor, cadrelor didactice din sistemul universitar, reprezentanţilor asociaţiilor profesionale de profil, reprezentanţilor bibliotecilor, precum și studenţilor din facultățile de profil.
Acțiunea se va derula pe parcursul a două zile, în care sunt organizate conferințe susținute de invitați din mediul academic din România și Franța, mese rotunde și ateliere de lucru pe domenii specifice, prezentări de proiecte și lucrări propuse de participanți.

Calendarul sintetic al conferinței:
Vineri, 8 noiembrie 2013
9:00 - 9:30 – Primirea participanților
9:30 – 13:30 – Deschiderea lucrărilor și conferințe în plen
15:00-17:00 – Ateliere de lucru pe domenii de interes
A1. Managementul dezvoltării rețelei de CDI la nivel de județean // Public: director CCD și inspectori școlari
A2. Coordonarea metodologică a CDI în județ // Public: profesorii metodiști și bibliotecarii din CCD
A3: Activități în CDI - De la teorie la practică în dezvoltarea culturii informației
A4: Inovație și creativitate prin CDI
17:00-18:00 – Masă rotundă cu tema “Cultura informației - nevoia de curriculum”

Sâmbată, 9 noiembrie 2013
9:00-11:00 – Ateliere de lucru pe domenii de interes
A5: Politica documentară și proiectul CDI în unitatea de învățământ
A6: Activităților culturale în CDI - focus “activități de promovare a lecturii”
A7: Utilizarea resurselor TIC în CDI
A8: Activități specifice CDI din ciclul preșcolar
11:15-12:30 – Sinteza lucrărilor/ateliere. Prezent și perspective în dezvoltarea rețelei CDI.
12:30-13:00 – Închiderea lucrărilor conferinței
Înscrierea se face pâna la data de 3 noiembrie 2013 prin completarea on-line a formularului https://docs.google.com/forms/d/1TsrLJADWfnJwfp9bpCgY0TN5FcOYWtmu684DUbTQu6Q/viewform sau prin transmiterea fișei de înscriere la adresa cdi.edu.ro@gmail.com sau fax 0269.230.
Pentru a valoriza experiențele pozitive în implementarea și funcționarea CDI în România, participanţii se pot înscrie cu lucrări în vederea susținerii acestora în atelierele de lucru organizate în cadrul conferinței. Timpul alocat pentru fiecare prezentare va fi de 15 minute. Lucrarile vor fi publicate ulterior in volum cu ISBN.
Pentru detalii va rugăm sa consultaţi site www.ccdsibiu.ro - secţiunea Noutăţi. Vă stăm la dispoziţie pentru informaţii suplimentare la: cdi.edu.ro@gmail.com

ABR susţine organizarea şi promovarea conferinţei, aceasta fiind o acţiune de formare continuă în domeniul info-documentar pentru personalul din sistemul preuniversitar înscrisă în calendarul activităţilor secţiunii "Profesori documentaristi" a ABR pentru anul scolar 2013-2014.

Informaţia primită de la:
Márdirosz Ajka, 
CCD Miercurea Ciuc
 

Niciun comentariu: