marți, 22 septembrie 2020

NU ÎNCHIDEȚI BIBLIOTECILE ȘCOLARE!

 Asociația Bibliotecarilor din România (ABR) consideră că într-o societate care doreşte să evolueze, iar învăţământul constituie prioritate naţională, conform declarațiilor tuturor oficialilor care conduc Ministerul Educației și Cercetării, credem că bibliotecile școlare nu au cum să lipsească din procesul instructiv-educativ. 

În urma recomandărilor verbale ale doamnei ministru Monica Anisie, bibliotecile școlare nu mai au voie să-și desfășoare activitățile specifice (împrumut de carte la domiciliu sau la sala de lectură, activități cu elevii), iar bibliotecarii școlari au primit cele mai diverse sarcini, care nu au nicio legătură cu profesia lor: iau temperatura copiilor la sosire, fac triaj, conduc  elevii spre ieșire, îi supraveghează în clase sau distribuie mii de manuale școlare într-un timp foarte scurt. Spațiile bibliotecilor, deși nu pot fi utilizate pentru scopul lor primordial, sunt utilizate ca săli de clasă în care învață elevii din diferite clase sau sunt folosite ca spațiu de izolare pentru elevii care prezintă simptome asociate cu noul coronavirus SARS - COV 2. 

Într-o lume în care „informaţia înseamnă putere”, ne punem întrebarea: „Dacă terasele, restaurantele, ştrandurile, mall-urile, cinematografele, bibliotecile publice și teatrele sunt deschise, atunci bibliotecile şcolare de ce se «închid» sau îşi limitează activitatea?

Semnând petiția „NU ÎNCHIDEȚI BIBLIOTECILE ȘCOLARE!” vă veți alătura și susține demersul nostru, al bibliotecarilor din școlile și liceele din România, de a menține bibliotecile școlare deschise și cu acces pentru elevi și cadre didactice, în condiții de siguranță. Copiii noștri au nevoie de cărți, de povești, de cercetare și informare, de cultură și educație!

Așa cum Ministerului Culturii a reglementat activitatea bibliotecilor publice (județene, municipale, orășenești și comunale), avem nevoie ca și Ministerul Educației și Cercetării să reglementeze funcționarea bibliotecilor școlare în condiții de pandemie, cât mai repede și cât mai clar pentru toată lumea.

Link:  https://www.petitieonline.com/nu_inchideti_bibliotecile_scolare



Niciun comentariu: