În 28 februarie 2023 a fost organizat pentru a 15-a oară maratonul de citire de către bibliotecarii din Biblioteca Judeţeană Kájoni János, Harghita, la care s-au alăturat şi numeroase clase din Colegiul Naţional Márton Áron din Miercurea Ciuc.
Maratonul de citire în şcoala noastră a fost introdus de mine cu o scurtă prezentare a vieţii şi operei literare a poetului, scriitorului, traducătorului, readactorului de ziare, istoricul și criticul literar maghiar Babits Mihály.
Gazda şi organizatorul programului am fost eu, bibliotecarul, iar elevii au venit cu conducerea profesorilor de limbă şi literatură maghiară: Borsodi László, Csata Emese, Csonta Noémi, Markó Ilona și Orbán Edina. În acest an au fost alese poezii şi fragmente din romanele lui Babits Mihály. Totodată au fost citite câteva scrieri despre marele poet, scriitor și filolog maghiar. Cititorii în primul rând au ales poezii mai gânditoare, cu valori sufletești.
Elevii au fost foarte interesaţi de aceste opere gânditoare, unde s-au întâlnit și cu viața lui Babits. Au apărut și câteva întrebări despre viața omului.
Fiecare participant al maratonului de citire în gimnaziu a primit câte un semn de carte proiectat de bibliotecarii din Biblioteca Judeţeană Kájoni János, Harghita.
În această zi solemnă maratonul de citire a creat o atmosferă încântătoare.
În bibliotecă a fost şi o expoziţie de documente despre Babits Mihály. Expoziţia de cărţi, portretele, citatele şi autobiografia i-a călăuzit pe cei interesaţi în lumea personală a poetului și scriitorului. Elevii care nu au adus volume, au putut alege cărţi din expoziţie, sau din documente printate, xeroxate de mine.
Borbé Levente,
bibliotecar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu