duminică, 28 aprilie 2024

Vizitatorii Colegiului Național „Márton Áron” în săptămâna Școala Altfel

  În luna aprilie în săptămâna Școala Altfel au venit patru grupuri de vizitatori în colegiul nostru.În luna aprilie în săptămâna Școala Altfel au venit patru grupuri de vizitatori în colegiul nostru.

    În primul rând am prezentat istoria școlii de la înființare până în prezent și am pus accent pe importanța activității culturale franciscane în zonă. Au fost interesați foarte mult de trecutul mai apropiat fiindcă rudele lor au fost elevi sau profesori ai școlii. 

    Am continuat cu istoria bibliotecii, după care musafirii au fost ghidați de către mine în sălile bibliotecii. Pe lângă documentele vechi ale bibliotecii oaspeții au putut vedea sălile de clase, laboratoare, sala de sport și muzeul  școlii. 

    La finalul vizitei elevilor și profesorilor veniți le-am arătat tablourile absolvenților colegiului, plăcile memoriale și statuile funerare.

   Grupuri de vizitatori
1. Luni, 22 aprilie, au venit voluntarii Care2Travel, după ce au discutat cu elevii noștri în timpul programului de bibliotecă live, i-am ghidat printre zidurile liceului nostru.


2. Marți, 23 aprilie, de la Școala Primară „Zöld Péter” au venit elevii clasei a VII-a și a VIII-a cu diriginții.
3. Miercuri, 24 aprilie, ne-a vizitat clasa a IV-a a grupei Waldorf a Școlii Primare Xántusz János, însoțită de învățătoarea lor și un părinte.
4. Vineri, 26 aprilie, profesorii Liceului „Kőrösi Csoma Sándor” din Budapesta au venit însoțiți de Sándor Lakatos, pastorul unitar și profesorul de religie al Liceului Unitar „Berde Mózes” din Cristuru-Secuiesc.


Borbé Levente,
biblotecar


Niciun comentariu: